Marea Britanie are in sfarsit curajul de a urma Italia, cu o serie de decizii extrem de importante, care pun bazele sustinerii ideilor Giorgiei Meloni, iar asta deoarece dupa intrarea Romaniei in Schengen, inclusiv guvernul de la Londra ar vrea sa deporteze migrantii fara drept de azil in centre de retinere din Albania, cu sustinerea ONU.
Marea Britanie discuta deja despre implementarea unui plan similar cu cel al Italiei, iar ONU isi ofera sustinerea in anumite conditii, totul pentru a simplifica intr-o mai mare masura controlul asupra marii probleme a migrantilor ilegali, una care cu greu poate fi controlata dupa intrarea Romaniei in Schengen si ne afecteaza substantial.
Marea Britanie pare dispusa sa recurga la solutii de acest gen pentru ca nu prea mai are alte solutii la indemana, iar Italia a avut succes cu initiativele sale, astfel ca daca totul va fi pus in aplicare, iar presiunea pe Schengen va fi redusa, poate vom vedea si o ridicare a unor controale la granitele terestre din interiorul UE in viitorul apropiat.
“Un document UNHCR care stabilește necesitatea unor sisteme de returnare eficiente și rolul potențial al centrelor de returnare a indicat că va oferi sprijin țărilor, inclusiv Regatului Unit, în implementarea acestor măsuri, atâta timp cât acest lucru nu contravine politicii sale de protejare a refugiaților.
Regatul Unit ar putea adopta strategia Italiei, care are două facilități în Albania pentru procesarea cererilor de azil interceptate în Mediterana. In cazul Regatului Unit, ar trebui să existe măsuri de monitorizare la centre pentru a se asigura că standardele drepturilor omului sunt respectate în mod fiabil. Ar putea schimba regulile jocului, deoarece ne va ajuta să avem acoperirea juridică necesară.”