Evasi0n – iata cum te poti pregati pentru lansarea solutiei de untethered jailbreak pentru iOS 6.0 – iOS 6.1

  In cursul acestei nopti, sau in cursul zilei de maine ar trebui sa avem disponibila Evasi0n, solutia de untethered jailbreak pentru iOS 6.0, iOS 6.0.1, iOS 6.0.2 si iOS 6.1. Hackerii sunt aproape de finalizarea solutiei de jailbreak, o testeaza acum cu oameni de incredere, vor extinde rapid numarul de utilizatori care o testeaza si teoretic pana luni dimineata ar trebui sa o avem disponibila pentru download si ar trebui sa putem face jailbreak. Incep acest articol cu sfaturi prin a va spune ca daca ati facut OTA Update la iOS 6.x, adica direct din iDevice, s-ar putea sa nu puteti face jailbreak cu evasi0n, sau s-ar putea sa aveti probleme in timpul procesului de jailbreak, ori dupa el, si este recomandabil sa faceti un restore prin iTunes inainte de jailbreak.

  Daca nu ati facut OTA Update, sau daca ati facut restore dupa OTA Update, atunci, exista doua situatii de pregatire, una pentru cei care au jailbreak, si una pentru cei care nu au jailbreak. Daca nu aveti jailbreak facut iDevice-ului vostru atunci situatia este extrem de simpla deoarece trebuie doar sa faceti un backup cu iTunes/iCloud(Settings>iCloud>Backup) si informatiile din terminalul vostru vor fi salvate. Dupa ce faceti backup, si daca nu aveti inca iOS 6.x instalat, puteti folosi butonul Update sau restore din iTunes, pentru a face update, insa trecerea de la iOS 5 la iOS 6 va duce la stergerea aplicatiilor si a tuturor informatiilor din iDevice-uri. Important de retinut este ca in cazul unui restore, veti sterge tot din dispozitiv, iar backup-ul nu salveaza toate pozele, toate mesajele si nici aplicatiile instalate de pe alte conturi, insa cu iCloud puteti reinstala toate informatiile acestea, mai putin aplicatiile obtinute prin piratare.

  In cazul in care aveti jailbreak si nu va intereseaza sa salvati aplicatiile/tweak-urile descarcate prin Cydia sau aplicatiile piratate, atunci puteti urma toate instructiunile de mai sus. In cazul in care doriti sa salvati aplicatiile din Cydia, atunci puteti folosi aplicatii precum xBackup sau PKGBackup pentru a salva tot ce aveti si a reinstala pachetele dupa restore. Aplicatiile piratate nu pot fi salvate si reinstalate automat dupa restore, deci nu va asteptati sa puteti face asa ceva si toate aplicatiile piratate vor fi sterse automat in timpul procesului de update sau restore. Avand in vedere ca Installous a disparut si functionalitatea AppSync este pusa sub semnul intrebarii, va puteti astepta sa existe posibilitatea ca aplicatiile piratate sa nu mai poata fi instalate in terminalele voastre.

  Daca aveti deja iOS 6.x instalat in terminal, desi nu este necesar sa faceti un backup, puteti face acest lucru pentru a fi siguri ca procesul de jailbreak nu merge gresit si nu va sterge datele din terminale. In mod normal acest lucru nu ar trebui sa se intample, insa este bine sa fiti pregatiti.

  Daca aveti alte intrebari, va rog sa le lasati in comentarii.