Stim ca pe data de 22 octombrie compania Apple va prezenta iPad 5 si iPad Mini 2 in cadrul unui eveniment media, iar un website francez sustine ca ar fi obtinut si datele de lansare pentru cele doua tablete, insa si pentru noile modele ale MacBook Pro si Mac Pro. Acestea, impreuna cu Mac Mini, sunt singurele Mac-uri neactualizate de catre Apple in cursul acestui an, iar daca este sa dam crezare francezilor, atunci datele de mai jos ar trebui sa fie cele oficiale pentru lansarea produselor.
- iPad 5 si iPad Mini 2 – lansare pe 30 sau 31 octombrie;
- MacBook Pro – lansare pe 24 sau 25 octombrie;
- Mac Pro – lansare pe 15 noiembrie.
Bun, acum sa discutam putin pe marginea datelor, deoarece unele dintre par a fi inventate de catre cineva care nu prea stie cum isi organizeaza compania Apple lansarile. Fac desigur referire la datele pentru iPad 5 si iPad Mini 2, ele fiind cel mai probabil gresite, Apple lansand noile tablete intotdeauna intr-o zi de vineri, exact asa cum procedeaza si cu noile iPhone-uri. In ceea ce priveste Mac-urile orice este posibil, Apple obisnuind sa isi actualizeze produsele martea sau miercurea, insa orice zi a saptamanii poate fi luata in considerare.
Avand in vedere ca martea viitoare Apple ar trebui sa prezinte toate aceste 4 produse, in cursul zilei de astazi ar trebui sa ajunga si invitatiile pentru eveniment.