Lansarea iPhone 5S si iPhone 5C reprezinta o schimbare in strategia Apple privitoare la modalitatea prin care sunt lansate anual terminalele iPhone, astfel ca anul viitor am putea avea doua evenimente separate pentru actualizarea terminalelor. Asta crede un analist american care a discutat cu Tim Cook si CFO-ul Apple, Peter Oppenheimer, ambii sugerand faptul ca Apple ar urma sa creasca frecventa cu care isi actualizeaza terminalele iPhone disponibile in oferta.
Daca acest lucru se va intampla, atunci ne putem astepta ca unul dintre cele doua dispozitive sa fie actualizat undeva la inceputul sau jumatatea anului viitor, urmand ca dispozitivul celalat sa fie actualizat in toamna. Desigur ca nu se ofera detalii despre modul in care Apple si-ar putea organiza aceste actualizari, insa daca ar fi sa ghicesc, as spune ca iPhone 5C va fi actualizat intai, iar iPhone 5S va fi actualizat toamna, pentru a genera vanzari puternice in sezonul sarbatorilor de iarna.
In ciuda acestor informatii, ramane de vazut cum isi va gandi Apple lansarile pentru a-si creste vanzarile in diverse perioade ale anului.