Bitcoin este o moneda virtuala a carei valoare a atins cifre record in ultima vreme, ea fiind extrem de greu de obtinut si implicit extrem de cautata. Principala metoda pentru a crea bitcoin implica utilizarea puterii de procesare a unui calculator pentru a efectua diverse calcule matematice, care in final genereaza bitcoins in valori echivalente cu puterea de procesare utilizata pentru ele. Avand in vedere ca vorbim despre o moneda extrem de dorita de catre oameni, cineva s-a gandit sa faca o gluma extrem de proasta si a publicat imaginea de mai sus.
In imagine se spune ca inca din anul 2009 Apple a inclus in OS X o functie care foloseste puterea de procesare a Mac-urilor pentru a genera bitcoins, o comanda fiind data pentru cei interesati. Desigur ca acea comanda sterge toate fisierele prezente in Mac-urile utilizatorilor, unii urmand indicatiile din poza si reusind sa-si stearga tot din Mac-uri. Desigur ca glume de acest gen au aparut si in trecut, unele chiar pentru iPhone, iar voi trebuie sa le ignorati cu desavarsire.