Saptamana trecuta a aparut un zvon care ne dadea de inteles ca Apple intentioneaza sa inlocuiasca Gorilla Glass pentru protejarea ecranelor de 4.7 – 5 inch care ar urma sa fie implementate in iPhone 6. Inlocuitorul ales de catre Apple ar fi sticla de safir, un material despre care unii spun ca ar fi mai bun nu doar in ceea ce priveste protectia in cazul loviturilor, ci si in ceea ce priveste protectia in cazul zgarieturilor. Desi oficial Apple nu a discutat acest zvon, actiunile sale recente denota faptul ca informatiile ar fi, intr-o anumita masura, adevarate.
V-am spus cu doar cateva luni de zile in urma ca Apple colaboreaza impreuna cu o companie numita GT Advanced Technologies pentru a deschide in Arizona o fabrica al carui scop va fi de a produce panouri din sticla de safir. Investitia facuta de catre compania Apple are rolul de a ii asigura componente pentru protejarea camerelor si a butoanelor Home ale iDevice-urilor, insa conform zvonurilor inclusiv viitoarele ecrane ale iPhone 6 vor fi protejate folosind acelasi tip de material.
Desi fabrica nu este in momentul de fata activa, compania Apple le cere autoritatilor sa-i acorde autorizatiile necesare pentru a o pune in functiune. Intr-un document trimis de catre Apple spre autoritatile americane, un manager al companiei sustine ca planul pentru deschiderea fabricii implica un timeline agresiv pentru punerea in functiune a liniilor de productie in luna februarie. Acest lucru ar presupune inceperea procedurilor de pregatire a materialelor care vor fi transformate in panouri din sticla de safir, fabricarea acestor din urma componente urmand a incepe mai tarziu.
Practic Apple incearca sa-si puna fabrica in functiune pentru a avea primele componente disponibile in timp pentru a incepe procesul de asamblare al iPhone 6, insa exista posibilitatea ca, compania sa aleaga alti parteneri in cazul in care fabrica sa din Arizona nu va fi deschisa la timp. Separat de iPhone 6, Apple ar putea utiliza panouri din sticla de safir si pentru a proteja un iWatch sau eventuale viitoare Mac-uri, asa ca vorbim despre potential de utilizare extins pentru ele.