Lansarea iOS 7 a generat multa nemultumire in randul unui numar foarte mare de utilizatori, iar acest lucru i-a motivat pe cei din Cupertino sa rezolve diverse probleme de functionalitate si de design ale sistemului de operare. In ciuda reticentei unora, iOS 7 a trecut deja de o rata de adoptie de 80% si cresterea nu se va opri aici, pana in vara sistemul de operare putand atinge o rata de adoptie de 95% sau mai mare. Majoritatea celor care au ramas la iOS 6 fie nu stiu de existenta unui update pentru terminalul lor, fie au un iDevice care nu ruleaza cum trebuie noua versiune a sistemului de operare, fie pur si simplu nu doresc sa faca update.
Indiferent in ce categorie veti intra, incetul cu incetul veti fi obligati sa folositi noua versiune a sistemului de operare, iar Apple si dezvoltatorii de aplicatii vor avea grija de acest lucru. Nu este usor sa dezvolti aplicatii compatibile cu multiple versiuni ale iOS-ului, iar iOS 7 complica si mai mult lucrurile, asa ca din ce in ce mai multi dezvoltatori aleg sa-si faca aplicatiile utilizabile doar pe noua versiune a sistemului de operare. Pe masura ce noi titluri importante vor fi lansate si vor fi implementate functii noi, multe aplicatii vor putea fi instalate doar pe minim iOS 7, iar in acel punct nu veti avea de ales si va trebui sa faceti upgrade daca veti dori sa le folositi.
Daca aveti jailbreak lucrurile se complica si mai mult, deoarece acum puteti face linistiti update la orice versiune a iOS disponibila in iTunes si puteti face jailbreak in secunda urmatoare. De indata ce iOS 7.1 va fi lansat, aceasta optiune nu va mai fi disponibila, deoarece evasi0n7 nu este compatibil cu viitoarea versiune a sistemului de operare. Practic pentru un jailbreaker care foloseste iOS 6, in saptamanile urmatoare va avea ultimele posibilitati de a mai instala iOS 7 fara probleme cu pastrarea jailbreak-ului, dupa aceea fiind obligat sa ramana la iOS 6 pana cand va fi lansata o solutie de jailbreak pentru iOS 8.
Ca sa fiu sincer, nu m-as mai intoarce vreodata la iOS 6 si stiu sigur ca multi sunt de aceeasi parere.