Dupa cativa ani de zile in care Apple a incercat sa-si creasca substantial vanzarile de produse prin intermediul magazinelor sale virtuale, iata ca acum a reusit sa urce pe pozitia a doua in topul celor mai mari magazine online de pe glob. Vanzarile companiei Apple in segmentul online au crescut cu 24% in ultimul an de zile, cresterea fiind in principal generata de includerea vanzarilor de produse prin intermediul Apple Store-ului. Pana in prezent erau contabilizate doar vanzarile iTunes Store-ului, insa adaugand Apple Store-ul, Apple ocupa o pozitie mult mai buna in top.
Daca va intrebati cine ocupa prima pozitie in acest top, ei bine raspunsul este Amazon, retailerul american generand vanzari de 67.8 miliarde de dolari prin magazinele sale online in cursul anului trecut. Desi compania Apple genereaza sume serioase de bani din vanzarile online, studiul in baza caruia a fost generat acest top sugereaza faptul ca retailerii plasati pe pozitiile 2 – 11 nu ar putea depasi Amazon nici daca si-ar combina veniturile totale pentru un an intreg. Acestea fiind spuse, Apple incepe sa devina din ce in ce mai puternica in ceea ce priveste vanzarile online, un segment care incetul cu incetul va inlocui o buna parte dintre vanzarile fizice.