Romtelecom si COSMOTE Romania anunta rezultatele financiare pentru T1 2014

 

  Cu doar cateva zeci de minute in urma, Cosmote si Romtelecom Romania au anuntat rezultatele financiare pentru T1 2014. In baza acestor informatii aflam ca veniturile totale ale Cosmote au crescut cu 9.2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, baza de clienti business majorandu-se cu 26.5%, venitul mediu pe utilizator crescand cu 8.6%. In ceea ce priveste Romtelecom vorbim despre venituri mai mari cu 7.7% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cu 7.3% mai multi clienti TV si venituri cu peste 200% mai mari pentru proiecte IT&C.

  Detalii suplimentare despre rezultate gasiti in comunicatul de presa de mai jos.

Romtelecom și COSMOTE România încheie T1 2014 cu rezultate solide

București, 8 mai, 2014

Romtelecom:

  • Venituri totale mai mari cu 7,7% în T1 2014 vs. T1 2013;
  • Numărul clienților TV a crescut cu 7,3% în T1 2014 vs. T1 2013;
  • Veniturile din soluții de sisteme (proiecte IT&C) mai mari cu peste 200% în T1 2014 vs. T1 2013;
  • EBITDA stabilă: 37,8 milioane euro în T1 2014.

COSMOTE România:

  • Veniturile totale au crescut cu 9,2% în T1 2014 vs. T1 2013; 
  • EBITDA în creștere cu aproximativ 10% în T1 2014 vs. T1 2013; 
  • Baza de clienți business a crescut cu 26.5% în T1 2014 vs. T1 2013;
  • ARPU în creștere cu 8,6% în T1 2014 vs. T1 2013.

Romtelecom și COSMOTE România anunță rezultatele financiare pentru T1 2014, încheiat la 31 martie 2014, conform indicatorilor de performanță raportați de către OTE Group.

“Rezultatele financiare pentru T1 2014 ale ambelor companii reflectă primele efecte ale strategiei pentru acest an. Mai precis, pentru zona de fix, compania s-a concentrat pe creșterea gradului de penetrare a serviciilor TV. Aceasta se reflectă în creșterea constantă a numărului de clienți: 7,3% în T1 2014 versus T1 2013. Pe segmentul business, soluțiile la cheie pentru companiile mari au reprezentat o sursă importantă a veniturilor Romtelecom. Pe segmentul mobil, am înregistrat rezultate solide datorită rapidității și flexibilității cu care am acționat. În T1 2014, pe segmentul business-to-business, am înregistrat cele mai bune rezultate de până acum în ceea ce privește baza de clienți, respectiv veniturile. Toate aceste realizări demonstrează că suntem pe drumul cel bun pentru a ne îndeplini viziunea de a deveni operatorul complet numărul unu de pe piața din România”, a spus Nikolai Beckers, Chief Executive Officer Romtelecom și COSMOTE România.

Romtelecom

Pentru T1 2014, Romtelecom a raportat indicatori financiari stabili și creșteri pentru segmentul soluțiilor IT&C, respectiv serviciile de televiziune și Internet. De asemenea, segmentul wholesale a continuat să înregistreze rate de creștere semnificative.

Astfel, Romtelecom a anunțat EBITDA stabilă în comparație cu T1 2013, ajungând la 37,8 de milioane euro. De asemenea, veniturile nete au crescut cu 7,7% în comparație cu T1 2013, ajungând la 156,7 de milioane euro.  

Serviciile de televiziune și-au menținut aceeași rată ascendentă de 7,3% în T1 2014 versus T1 2013 în ceea ce privește numărul abonaților, ajungând, la finalul lui T1 2014, la 1,37 milioane. Veniturile aferente au înregistrat tot o creștere de 7%. Numărul clienților broadband a continuat să crească cu 2,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 1,25 milioane, în timp ce penetrarea ca procent din numărul total al conexiunilor de voce a ajuns la 56,2%. Aceste tendințe pozitive – reflectate atât în ceea ce privește numărul de abonați, respectiv veniturile – au continuat să contrabalanseze parțial tendința descrescătoare pe segmentul de voce. În total, Romtelecom a raportat peste 4,84 milioane abonamente pentru T1 2014, în creștere cu 1% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cea mai mare rată de creștere în ceea ce privește veniturile, de peste 200%, a fost înregistrată tot de sistemele de soluții. Proiecte mari IT&C destinate clienților companii de dimensiuni foarte mari au consolidat astfel poziția de lider a Romtelecom pe acest segment de piață.

Pe locul secund în ceea ce privește cele mai mari rate ascendente ale veniturilor se află segmentul wholesale, în creștere cu 33% față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, veniturile operaționale și veniturile obținute din activități care nu sunt specifice domeniului principal de activitate al companiei au crescut cu 79% în T1 2014 față de T1 2013.

COSMOTE România

În T1 2014, COSMOTE România și-a continuat cursul ascendent, consolidându-și poziția pe piață și înregistrând creșteri pe cei mai importanți indicatori. Mai mult, compania a reușit să își sporească numărul de clienți business cu un procent remarcabil de 26,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, ca rezultat al ofertelor dedicate utilizatorilor persoane juridice. Veniturile B2B au crescut cu 15% în T1 2014 versus T1 2013.

Baza totală de clienți (inclusiv Zapp) s-a menținut la aproximativ 6 milioane la finalul lunii martie 2014, din care 26,6% abonați, în creștere cu 1,72 puncte procentuale în T1 2014 față de aceeași perioadă a anului trecut, datorită ofertelor atractive adresate segmentului rezidențial.

Veniturile totale în T1 2014 au crescut cu 9,2% de la un an la altul, ajungând la 118,2 milioane euro. Veniturile din servicii au înregistrat o creștere de 5,9% comparativ cu T1 2013. Pro Forma EBITDA (câștigurile operaționale înaintea dobânzilor, taxelor și amortizărilor) a crescut cu 9,9%, atingând valoarea de 26,7 mil. euro în T1 2014 versus T1 2013, demonstrând o strategie comercială eficientă, precum și performanţe operaţionale îmbunătăţite. Mai mult, marja EBITDA Pro Forma a crescut cu 0,1 puncte procentuale în T1 2014 față de aceeași perioadă a anului 2013, ajungând la 22,6%.

ARPU (venitul mediu per utilizator) a crescut cu 8,6% în T1 2014 față de T1 2013, ca urmare a creşterii valorii ARPU pentru apelurile primite.

COSMOTE România și-a crescut considerabil baza de clienți 3G cu 49% față de T1 2013. De asemenea, vânzările pentru telefoanele de tip smartphone au înregistrat o creștere extraordinară de 74% în T1 2014 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013.

COSMOTE România oferă acoperire 4G pentru 90% din populația capitalei, alături de Otopeni, Bragadiru, Jilava, Valea Prahovei (stațiunile Sinaia, Bușteni, Predeal) și 13 reședințe de județ: Ploiești, Cluj, Iași, Bacău, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Constanța, Brăila, Galați, Buzău, Satu Mare, Baia Mare. Totodată, compania oferă o rețea de date 3G de înaltă calitate, cu viteze de descărcare de până la 43,2 Mbps în 267 de orașe și peste 4.800 de localități din România, acoperind aproximativ 72% din populație. În plus, clienții se pot bucura de viteze de până la 21,6 Mbps în HSPA+ în 307 orașe din țară. În total, serviciile 3G acoperă aproximativ 80% din populația României.

La finalul T1 2014, OTE Group a furnizat servicii de telecomunicații mobile pentru aproximativ 15,5 milioane de clienți din Europa de Sud-Est.