iPhone 6 ar putea veni fara ecran din sticla de safir

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5R0_FJ4r73s&w=580&h=370]

  La inceputul acestei luni am vazut primele teste de rezistenta pentru un panou frontal al iPhone 6 care ar fi trebuit sa contina sticla de safir pentru protectia ecranului. Teste succesive au demonstrat ca in realitate el nu era fabricat din safir pur, iar noi informatii aparute in cursul acestei zile indica faptul ca Apple ar putea renunta la utilizarea acestui material pentru protejarea ecranului terminalului iPhone 6.

  Analizand comenzile de componente plasate de catre compania Apple in Asia pentru fabricarea iPhone 6 cu ecran de 4.7 inch, o companie de analiza a pietei terminalelor mobile a ajuns la concluzia ca acest material nu este utilizat. Daca Apple ar fi urmat a implementa sticla de safir pentru protectia ecranului iPhone 6, atunci componenta ar fi trebuit sa fie livrata inca de la sfarsitul lunii trecute catre Foxcoon, dar acest lucru nu s-a intamplat.

  Aceasta nu este prima oara cand auzim asemenea informatii si ele nu sunt absolut deloc greu de crezut, avand in vedere ca Apple ar putea avea probleme in a produce suficienta sticla de safir pentru iPhone-urile sale.