Unde îmi e telefonul? – aplicatia Telekom care te ajuta sa-ti gasesti telefonul mobil

Unde îmi e telefonul?

  Unde îmi e telefonul? este o aplicatie Telekom creata pentru cei care isi pierd telefonul si trebuie sa il gaseasca rapid, ea fiind disponibila in momentul de fata pentru terminalele cu sistem de operare Android. Conform informatiilor oferite de catre operatorul de telefonie mobila, aplicatia ne permite sa gasim foarte usor un telefon mobil pierdiut doar fluierand sau batand din palme. Aplicatia poate fi descarcata in momentul de fata din Google Play si nu se stie daca va fi disponibila acum sau in viitorul apropiat pe platforma iOS pentru iDevice-uri.

Ți-ai rătăcit telefonul? Îl poți găsi cât ai bate din balme cu aplicaţia „Unde îmi e telefonul?” de la Telekom

  • Aplicația se adresează utilizatorilor de telefoane cu sistem de operare Android, indiferent de reţea
  • Utilizatorii îşi pot găsi foarte ușor telefonul rătăcit prin apropiere, bătând pur şi simplu din palme sau fluierând

Telekom Romania Mobile Communications lansează aplicaţia „Unde îmi e telefonul?”, un instrument la îndemână, prin care utilizatorii îşi pot găsi telefonul rătăcit prin apropiere, acasă sau la serviciu, printr-un gest simplu – bătând din palme sau doar fluierând. Noua aplicație schimbă astfel modalitatea de interacţiune cu propriul telefon mobil.

„Unde îmi e telefonul?” este disponibilă pe sistemele de operare Android (versiunea Android 2.3.3 sau o versiune ulterioară), indiferent de reţea.

Aplicația este disponibilă gratuit în Google Play, atât pentru abonați, cât şi pentru cei care folosesc o cartelă preplătită. Pentru ca aceasta să funcţioneze, utilizatorii trebuie să o instaleze şi să o activeze pe telefon, după care să urmeze câţiva paşi simpli: să aleagă sunetul de comandă „Fluierat” sau „Aplauze”, să stabilească numărul de acţiuni pe care aplicaţia să „le asculte” înainte să răspundă şi să stabilească orice alte setări suplimentare, cum ar fi vibrare, aprindere ecran sau pornire la startup. Răspunsul standard al aplicaţiei este celebrul logo acustic al Telekom.

Aplicaţia nu consumă din traficul de date în timpul utilizării.