Pineville, Oregon, este locatia unuia dintre cele mai mari centre de date ale Apple pentru serviciul iCloud, iar conform unei publicatii locale, compania americana intentioneaza sa isi extinda capacitatea de stocare a datelor utilizatorilor pentru a face fata numarului tot mai mare de posesori de iDevice/Mac-uri. In momentul de fata intreaga constructie a Apple se intinde pe nu mai putin de 103.000 de metri patrati si aici includem panourile solare menite a furniza energie electrica pentru functionarea serverelor, insa se pare ca tot acest spatiu nu este de ajuns pentru planurile companiei vis-a-vis de expansiunea iCloud.
Extinderea facilitatii din Oregon are la baza o lege promulgata saptamana trecuta de catre guvernatorul statului Oregon, Kate Brown, aceasta scutind compania Apple, printre altele, de plata unor taxe pe proprietate care valoreaza milioane de dolari anual, astfel ca Apple va crea noi locuri de munca cu sumele economisite. Din pacate deocamdata nu se stie exact ce ar dori Apple sa faca in Oregon pentru a-si extinde capacitatea de stocare a datelor, insa nu este exclus ca numarul de servere sa fie dublat pentru a putea acoperi numarul tot mai mare de posesori de iDevice-uri.