Apple discuta cu operatorii mobili lansarea e-SIM pentru iPhone, asta la peste jumatate de an distanta de lansarea Apple SIM pentru iPad, fara chiar atat de mult succes precum si-ar fi dorit cei din Cupertino.
Cartela e-SIM despre care se vorbeste intr-o serie de informatii publicate astazi este un embedded SIM, adica o cartela universala care le-ar permite utilizatorilor sa beneficieze de ofertele operatorilor de telefonie mobila fara a introduce un SIM normal in iPhone.
e-SIM nu va fi accesibila utilizatorilor, ea fiind integrata in terminalele iPhone, utilizatorii avand doar o lista cu operatorii compatibili cu acest sistem si ofertele acestora, ei putand doar sa aleaga una dintre ele sau sa se conecteze la propriul abonament.
Ideea de e-SIM nu are in spate doar compania Apple, reprezentanti ai Samsung facand deasemenea parte din grupul care discuta cu operatorii de telefonie mobila implementarea lor, deci aceasta cartela universala are sanse foarte mari de implementare in smartphone-uri.
Pentru a deveni un standard pentru iPhone si Android, e-SIM are nevoie de sustinerea multor producatori de smartphone-uri, iar cu Apple si Samsung in prim-plan nu cred ca vor exista producatori care sa nu sustina ideea, mai ales ca ea ar permite eliminarea portului SIM in cativa ani.
Apple si Samsung discuta in momentul de fata despre e-SIM cu AT&T, Deutsche Telekom, Vodafone, Orange, Etisalat, Hutchison Whampoa siTelefónica, deci cele mai mari grupuri de telefonie mobila de pe planeta, insa probabil nici cele din Asia nu vor fi excluse.
Discutiile despre e-SIM sunt intr-un stadiu incipient in momentul de fata si asta deoarece standardul pentru acest tip de cartele nu a fost finalizat, planurile fiind ca in 2016 sa fie lansat oficial totul si poate implementat in primele smartphone-uri, inclusiv in iPhone.
Nu trebuie totusi sa va ganditi ca e-SIM va inlocui complet cartelele de telefonie mobila la inceput, deoarece multi operatori nu vor avea suport in el, asa ca standardul va functiona in paralel cu cel pentru cartele SIM, cel putin in anii urmatori.
Voi ce parere aveti despre e-SIM ?