#Hello este o pereche de jeans, blugi, care este gandita special pentru posesorii de terminale iPhone, ei ramanand in mod constand fara baterie pentru utilizarea zilnica, astfel ca acest obiect de imbracaminte le vine in ajutor cu o solutie inteligenta.
Producatorul lor s-a gandit ca a purta o baterie externa in buzunar nu este chiar atat de comod pentru toti oamenii, asa ca a creat un buzunar special deasupra celui din spate, iar acolo a “ascuns” o baterie externa cu un cablu pentru incarcarea terminalelor.
Separat de buzunarul pentru baterie, perechea de jeans #Hello are un buzunar special in care poate fi introdus smartphone-ul ce trebuie incarcat, cablul care faciliteaza incarcarea fiind ascuns prin cusaturi pentru a nu iesi in exterior si a genera o impresie neplacuta.
Desi nu se stie ce capacitate are bateria, ea costa 49 de dolari si este capabila sa incarce un iPhone 6 la maxim 70% din capacitate, deci ofera suficienta energie pentru a ne permite sa folosim un terminal pentru intreaga zi si a ajunge seara acasa cu el incarcat.
Cu un pret de vanzare de 189 de dolari, #Hello jeans nu sunt chiar atat de ieftini, iar daca includem si bateria de 49 de dolari, atunci ajungem la aproape 230 de dolari pe care trebuie sa ii platim pentru o pereche de blugi ganditi totusi destul de inteligent.
Voi v-ati cumpara o asemenea pereche de blugi ?