In cursul zilei de ieri consiliul director al Apple a aprobat o modificare a modului in care membrii sai sunt alesi, astfel ca incepand de anul viitor actionarii vor putea propune persoane care sa faca parte din acest organism intern al Apple.
Conform noilor reguli, actionarii care au mai mult de 3% din actiuni si le detin de peste 3 ani de zile, sau grupuri de pana la 20 de actionari pot nominaliza persoane care sa faca parte din consiliul director, aceasta optiune nefiind posibila pana in momentul de fata conform vechiului statut al companiei.
Indiferent de tipul de actionar sau actionari care fac propunerile, acestora le este acordata posibilitatea de a avea un singur membru in consiliu director al companiei Apple care numara 8 membri, asa ca nu vorbim despre o masura care va schimba reprezentarea puterilor in consiliu.
Aceasta schimbare a fost facuta publica de catre compania Apple intr-un document fiscal trimis autoriatilor din SUA, asa ca nu vorbim despre vreun zvon sau informatie neconfirmata de catre cei din Cupertino, modificarea fiind una foarte importanta pentru cei din Cupertino.
In a securities filing, Apple said its board of directors had adopted amended bylaws Monday that allow a shareholder, or a group of up to 20 shareholders, holding 3% of its shares continuously for three years to include board nominees in the company’s annual proxy statement. The bylaw allows shareholders to nominate up to 20% of Apple’s directors. Apple’s board currently has eight members, so shareholders could nominate one director.
Apple era una dintre putinele mari companii din SUA care nu le permitea actionarilor sa nominalizeze unul dintre membrii consiliului director al sau, asa ca incepand din 2016 lucrurile se schimba si va fi interesant de vazut cand vom vedea un nou membru al actionarilor.