Cautand ieri sa descarc o aplicatie din AppStore, am observat ca foarte multi romani cred ca au nevoie de antivirus pentru iPhone, cautarea fiind in topul celor pentru magazin. Desi nu exista virusi pentru iPhone, unora probabil le-a fost implementata in cap ideea ca ar trebui sa instaleze un antivirus pentru iPhone, desi nici macar nu exista aplicatii de acest gen.
Desigur ca daca veti cauta in AppStore aplicatii antivirus pentru iPhone veti gasi niste rezultate, insa cele care sunt platite, sunt doar niste tepe si nimic mai mult. Niciuna dintre aplicatiile antivirus pentru iPhone nu isi indeplineste functiile asa cum face un program antivirus pentru calculator, sau Android, pentru ca nu poate sa faca asta.
Nu exista antivirusi pentru iPhone deoarece modul in care a gandit compania Apple sistemul de operare iOS nu permite crearea unui asemenea software. Exista malware pentru iPhone care exploateaza unele vulnerabilitati ale sistemului de operare, dar asa-zisele aplicatii antivirus pentru iPhone nu va protejeaza de malware in vreun fel sau altul.
Antivirus pentru iPhone – ai nevoie de el ?
Diverse companii antivirus, inclusiv din Romania, au publicat in AppStore aplicatii antivirus pentru iPhone, insa ele nu fac decat diverse verificari inutile pentru “securitatea” terminalelor. Desigur ca unele dintre ele au fost retrase la un moment dat de catre Apple deoarece generau confuzie, insa altele au revenit intre timp.
Desi pentru Android, de exemplu, este necesara instalarea de aplicatii antivirus din cauza problemelor de securitate, pentru iPhone acest lucru nu se aplica. Nu a fost vreodata necesar si nici nu va fi in viitorul apropiat necesar sa instalati aplicatii antivirus pentru iPhone, iar oricine va spune ca trebuie sa faceti asta, va minte.