OnePlus 5 a fost confirmat oficial astazi de catre compania OnePlus pentru lansare in vara acestui an, dar specificatii tehnice pentru terminal inca nu au fost dezvaluite. In ciuda acestui lucru, un test de performanta facut folosind GeekBench 4 a aparut astazi pe internet, iar el ne arata ca OnePlus 5 ar putea fi un “monstru” in ceea ce priveste performantele.
Dupa cum puteti vedea in imaginea de mai jos, OnePlus 5 ar avea un scor single-core de 1963 puncte si unul multi-core de 6687 puncte. Desi testul single-core este cu mult sub cel al iPhone 7 Plus, testul multi-core dezvaluie un avantaj de aproape 10% in performante pentru OnePlus 5, diferenta fiind de 5% fata de Samsung Galaxy S8.
Se speculeaza ca OnePlus 5 ar urma sa aiba un chip Snapdragon 835, exact ca Samsung Galaxy S8, dar probabil frecventa de lucru ar fi ceva mai mare. Cu acest scor, OnePlus 5 ar deveni regele smartphone-urilor in materie de benchmark-uri, dar va trebui sa intreaca iPhone 7 Plus si in testele de utilizare obisnuita pentru a-si dovedi suprematia.
OnePlus 3T s-a apropiat de iPhone 7 Plus in ceea ce priveste performantele zilnice, iar OnePlus 5 l-ar putea intrece, avand in vedere acest rezultat. Pe masura ce lansarea OnePlus 5 se va apropia, vom vedea cel mai probabil si noi teste de performanta pentru el, smartphone-ul anuntandu-se a fi unul extrem de interesant, cu un pret pe masura.