Apple Park este pregatit in aceste momente pentru deschiderea oficiala, compania Apple comandand inclusiv 1000 de biciclete pentru angajatii care urmeaza sa lucreze acolo incepand din 2018. Cei de la Apple au comandat bicicletele de la o companie specializata in vanzarea acestora catre diverse companii din Silicon Valley, printre care se numara Google, Facebook si nu numai.
Apple si-a vopsit bicicletele intr-o culoare gri pe care a creat-o si nu vorbim despre primele biciclete pe care cei din Cupertino le-au cumparat pentru angajati. Vorbim totusi despre primele care sunt personalizate de catre cei de la Apple, ele urmand a le permite angajatilor sa ajunga in diverse zone ale imensului campus care tocmai a fost construit.
Nimeni nu stie deocamdata cat costa fiecare dintre cele 1000 de biciclete comandate de catre compania Apple, dar cu siguranta nu sunt chiar atat de ieftine.
https://www.youtube.com/watch?v=cWMTHOijtD4