iOS 12 a fost lansat aseara pentru iPhone si iPad, iar mai toata lumea e de acord ca aceasta este una dintre cele mai bune versiuni principale ale iOS lansate pana acum de catre cei din Cupertino. iOS 12 este laudat din foarte multe puncte de vedere, in principal pentru stabilitate, performante, si autonomia bateriei, insa desigur ca nu este o versiune perfecta a sistemului de operare, asa cum unii dintre utilizatorii de iDevice-uri au descoperit deja.
iOS 12 a generat primele probleme chiar la instalare, in cazul unora descarcarea refuzand sa porneasca, ceva ce s-a rezolvat destul de simplu cu redeschiderea aplicatiei pentru setari, sau repornirea telefonului. Mergand in continuare, putini utilizatori s-au plans din cauza faptului ca iOS 12 le consuma foarte rapid energia din baterie, aici cauzele fiind multiple, si greu de descoperit, acelasi lucru fiind valabil si pentru problemele cu deconectarea de la retelele Wi-Fi.
iOS 12 – Primele Probleme dupa Instalare
iOS 12 a generat si pentru unele persoane inclusiv probleme cu conectivitatea Bluetooth, resetarea setarilor de retea fiind o rezolvare, insa din pacate exista si unele probleme cu aplicatia Mail si anumite tipuri de conexiuni. Separat de aceste probleme, iOS 12 are unele aplicatii incompatibile care ar putea functiona mai prost, sau ar refuza sa se deschida, insa in rest experienta de utilizare ar trebui sa fie una destul de buna, dupa cum promitea si compania Apple.
iOS 12 a fost testat timp de 3 luni, iar de prin iulie a inceput sa fie foarte stabil, cu foarte putine probleme raportate de mai toata lumea, exceptand autonomia, care a fost readusa la normal abia in versiunea GM/finala. iOS 12 poate fi instalat in momentul de fata de catre orice utilizator de iPhone, iPad si iPod Touch, mai ales ca problemele sunt destul de reduse, iar performantele sistemului de operare sunt surprinzator de bune pentru un asemenea update.