Android. MILIOANE de TELEFOANE RESTRICTIONATE

Android. MILIOANE de telefoane au fost restrictionate de catre compania Google saptamana aceasta, iata ce nu mai pot face utilizatorii dispozitivelor.

android restrictii

Android. Milioane de telefoane au fost restrictionate de catre compania Google incepand de saptamana aceasta, decizia americanilor fiind una care a lasat destul de multe persoane surprinse, desi n-ar prea fi cazul. Mai exact, cei de la Google au decis sa restrictioneze accesul catre Google Play pentru telefoanele care inca mai ruleaza versiunea Ice Cream Sandwitch a sistemului de operare Android, astfel ca un update de soft va fi necesat pentru a folosi magazinul.

Android. Versiunea Ice Cream Sandwitch a sistemului de operare al celor de la Google are o vechime de 7 ani de zile, iar din cele 2 miliarde de unitati active, numarul de utilizatori reprezinta mai putin de 1%. Chiar daca procentul este mic, vorbim totusi despre multe milioane de telefoane Android care nu vor mai putea accesa magazinul Google Play incepand de saptamana aceasta, si e de asteptat ca in viitorul apropiat sa fie blocate si alte versiuni ale sistemului de operare.

Android. MILIOANE de TELEFOANE RESTRICTIONATE

Android. Spre deosebire de compania Apple, cei de la Google ofera suport limitat pentru Google Play, in iOS nefiind impuse restrictii de accesare a magazinului, ci doar pentru aplicatiile noi care sunt lansate. In iOS telefoanele vechi inca mai pot accesa App Store, insa nu pot folosi aplicatiile care nu ofera suport pentru versiunea de iOS instalata in ele, astfel ca in Android avem o strategie complet diferita, dar normala pentru telefoanele care sunt atat de vechi incat devin irelevante.

The Android Ice Cream Sandwich (ICS) platform is seven years old and the active device count has been below 1% for some time. Consequently, we are deprecating support for ICS in future releases of Google Play services. For devices running ICS, the Google Play Store will no longer update Play Services APK beyond version 14.7.99.

Android. Problema cea mai mare pentru sistemul de operare al celor de la Google sta totusi in faptul ca nu sunt lansate suficient de multe actualizari suficient de repede pentru ca utilizatorii sa se poata bucura de functiile noi. Desigur ca nu exista in momentul de fata prea multe modele de telefoane Android care sa nu poata avea parte de o actualizare care sa permita instalarea unei versiuni ce permite accesarea Google Play, insa e nevoie si ca oamenii sa o instaleze efectiv.