ING Bank a facut astazi un anunt extrem de important pentru clientii sai din Romania in contextul pandemiei de Coronavirus, anuntand ca unii dintre ei isi pot amana ratele daca nu au bani sa le plateasca. Dupa ce zilele trecute CEC Bank a anuntat o masura similara, dar nu prea, ING Bank a anuntat ca acei clienti care au credite de nevoi personale si imobiliare pot cere amanarea ratelor cu pana la 2 luni, iar durata creditului va fi extinsa pentru a se pastra acelasi nivel al ratelor.
“Pentru clienții persoane fizice cu credite de nevoi personale și imobiliare care sunt afectați în mod tranzitoriu de pandemia de COVID-19 și care solicită în mod direct măsuri de sprijin, putem aplica amânarea plății ratelor până la 2 luni. Durata creditului va fi extinsă în concordanță, pentru a păstra același nivel pentru ratele lunare. Clienții care au nevoie să apeleze la această opțiune sunt rugați să trimită un email la adresa: contact@ing.ro.”
ING Bank face ceva diferit fata de CEC Bank, care permite amanarea ratelor, dar dupa perioada de amanare clientii vor avea de platit deodata 2 rate, ceea ce nu e tocmai masura pe care o asteptau clientii. ING Bank are o abordare diferita, iar pentru clientii care au nevoie anunta ca poate oferi inclusiv o reesalonare a creditului, in ambele situatii clientii putand cere ajutorul bancii la adresa de email contact@ing.ro, cu toate detaliile necesare.
“Pentru clienții persoane fizice care resimt un impact direct și de durată prin circumstanțe ca pierderea locului de muncă sau probleme grave de sănătate, vom proceda ca întotdeauna în astfel de situații, cu grijă și responsabilitate, încercând să găsim pentru fiecare caz în parte soluția potrivita reeșalonării creditului. Ca și mai sus, clienții sunt rugați să trimită un e-mail la adresa: contact@ing.ro.”
ING Bank: Clientii pot AMANA RATELE din cauza Coronavirus
ING Bank are un mesaj important si pentru IMM-uri si micro-companii, un segment din economie care are nevoie de foarte mare ajutor in perioada in care Coronavirus schimba obiceiurile de consum. ING Bank le spune clientilor dina ceste categorii ca este dispusa sa gaseasca impreuna cu ei solutiile potrivite pentru a-i ajuta, chiar si fara ca acei clienti sa mearga la vreo agentie a sa pentru a discuta cu vreun reprezentant despre probleme.
“Pentru IMM-uri și micro-companii, care se preocupă de două ori mai mult în aceste zile – și pentru familia lor și pentru afacerea lor – vom înlesni aprobarea reînnoirii pe 3 luni a facilităților de finanțare a capitalului circulant, fără a fi nevoie ca ei să se prezinte la bancă. Măsura se aplică clienților cu scadență la facilitățile de credit în următoarele 3 luni și care nu se află deja într-un proces de remediere sau de restructurare a creditelor existente. În cazul unei afectări semnificative a businessului în contextul pandemiei COVID-19, în care măsura de mai sus nu este suficient de acoperitoare, rugăm clienții aflați într-o astfel de situație să ne contacteze, pentru a identifica cele mai potrivite soluții.”
ING Bank merge pe calea celorlalte banci din Romania, care le ofera clientilor posibilitatea de a cere amanarea platii ratelor, daca au nevoie de aceasta optiune, fara a impune automat aceasta optiune pentru toata lumea. Spre deosebire de unele tari europene in care la nivel guvernamental s-au luat decizii de amanare a platii ratelor, sau chiar a chiriilor, cum e in Franta, in Romania bancile au luat singure decizii, ING Bank e doar una dintre cele care ofera asemenea masuri.
ING Bank pare sa fie deschisa sa gaseasca impreuna cu ai sai clienti solutiile potrivite pentru a-i ajuta sa treaca mai usor prin problemele generate de Coronavirus, asa ca discutati cu ei pentru a gasi solutia cea mai buna.