Planeta Uranus nu este una despre care stim prea multe, sau despre care stiam prea multe pana recent, iar asta pentru ca ea este atat de departe incat este si foarte greu de analizat de catre cercetatori. Planeta Uranus a avut abia in 1977 descoperit faptul ca in jurul sau exista o serie de inele foarte subtiri, ele fiind foarte greu de vazut din cauza distantei fata de Pamant, dar si a faptului ca sunt foarte greu de detectat din cauza grosimii foarte reduse.
Planeta Uranus ar avea nu mai putin de 13 inele descoperite de catre cercetatori pana acum, iar acestea sunt formate din diverse obiecte care au circulat liber prin univers, si au fost adunate acolo. Multumita analizarii constante, cercetatorii au reusit sa descopere faptul ca temperaturile care sunt atinse in aceste inele ating -160 de grade Celsius, deci vorbim despre inele inghetate care inconjoara planeta Uranus, ceva asteptat, avand in vedere acea zona din sistemul solar.
Planeta Uranus: Cercetatorii SURPRINSI de o Mare Descoperire
Planeta Uranus are inele complet intunecate, in comparatie cu cele de pe Saturn, care sunt usor de observat multumita culorii pe care o au, iar asta a contribuit la greutatea cu care au fost descoperite. Planeta Uranus are deasemenea si obiecte de foarte mici dimensiuni in compunerea inelelor sale, aceste avand dimensiuni similare celei unei mingi de golf, in timp ce in cazul inelelor ce inconjoara Saturn, dimensiunile lor pot ajunge la zeci de metri.
“În principal, inelele glaciare ale lui Saturn sunt largi, luminoase și au o gamă de dimensiuni de particule, de la praful de dimensiunea micronului din inelul D interior, până la dimensiunile de zeci de metri în inelele principale. Capătul mic lipsește în inelele principale ale lui Uranus; cel mai strălucitor inel, epsilon, este compus din roci de dimensiuni mari și mai mari. Ceva a măturat lucrurile mai mici, sau totul este înfiorător.”
Planeta Uranus nu pare sa aiba praf printre inelele sale, ceea ce nu este obisnuit, iar cercetatorii au ramas surprinsi sa vada ca inelele sunt formate cam in totalitate doar din obiecte, si nimic altceva. Desigur ca e foarte greu de analizat inelele care inconjoara planeta Uranus din cauza materialelor din care sunt compuse, dar si a distantei fata de Pamant, insa chiar si ceea ce a fost descoperit a reusit sa-i surprinda pe cercetatorii care au facut monitorizarea.
Planeta Uranus va mai avea inelele analizate in continuare de catre cercetatori, insa e greu de spus ce anume va mai putea fi descoperit din moment ce totul este atat de dificil.