Nelu Tataru a trecut iar prin tirul normal de intrebari dupa ce ieri in Romania s-a inregistrat cel mai mare numar de infectari cu noul Coronavirus din momentul inceperii pandemiei si pana in prezent, el spunand ca luna septembrie ne va aduce fluctuatii de acest gen la nivel de numar de infectari pentru Romania.
Nelu Tataru spune ca e normal sa se intample asta din moment ce s-au luat la 1 septembrie o serie de masuri de relaxare, iar scoala a reinceput de luni, deci e de asteptat ca numarul sa creasca pe masura ce ne apropiem de alegerile locale, lucru care ar putea aduce o alta explozie a numarului de cazuri in tara noastra.
“Astăzi este ziua cu 1713 cazuri din aproape 26.000 de teste lucrate. Trebuie văzută această creștere în contextul evaluării mai multor teste, dar și în contextul evaluării anumitor focare din anchetele epidemiologice. Noi obișnuim să evaluăm zilnic, la șapte zile, la 14 zile. După cum spuneam, suntem într-o lună în care vom avea o fluctuație a numărului de cazuri, și după numărul de teste, dar și luna cu cele mai multe măsuri de revenire la o cvasi-normalitate, incluzând aici începerea anului școlar, luna de campanie electorală, reînceperea activității în restaurante, cinematografe, revenirea populației din concedii, aglomerarea din transportul în comun și alegerile de la sfârșitul lunii.” a declarat Nelu Tataru la DIGI 24.