Planeta Marte este din nou in centrul unui anunt foarte important care va avea si un impact mare asupra omenirii, iar asta pentru ca vorbim despre o decizie foarte serioasa care a fost luata, si care vine dupa multe negocieri. Agentia Spatiala Europeana, ESA, a luat decizia de a acorda contractele pentru explorarea care va fi facuta pe planeta Marte in viitor, si vorbim despre un nou foarte mare pas spre a ajunge pe planeta care este in centrul atentiei acum.
Planeta Marte este departe de Pamant, iar pentru a ajunge acolo, astronautii au nevoie de o oprire intermediara intre Pamant si ea, aceasta urmand a avea loc intr-un hub spatial care ar urma sa fi amplasat undeva pe langa Luna. Se discuta de foarte multa vreme despre aceast structura care ar urma sa ramana in orbita langa Luna, iar cei de la ESA au acordat contracte care au inclusiv legatura cu acest element foarte important pentru a ajunge pe planeta Marte.
Planeta Marte: INCREDIBIL Anunt, cum va fi Omenirea AFECTATA
Planeta Marte nu poate fi totusi explorata fara ca astronautii sa aiba unde sa locuiasca acolo, astfel ca ESA a alocat contracte inclusiv pentru module lunare, adica structuri care ar urma sa fie amplasate permanent acolo pentru a gazdui astronautii. De pe planeta Marte urmeaza deasemenea sa fi aduse si probe pe Pamant pentru analiza, iar cei de la ESA au facut alocari importante de fonduri inclusiv pentru acest proiect extrem de important pentru omenire.
“Acest lucru ne oferă noi posibilități de a merge pe orbita joasă a Pământului, a lunii și a lui Marte și de a o face împreună. I-Hab este unul dintre cele mai importante elemente, dacă nu chiar cel mai important, de pe Gateway. Mediul lunar este diferit de orbita scăzută a Pământului. Este o zi minunată pentru Airbus. Suntem extrem de mândri ESA a încredințat Airbus cel mai vital aspect al explorării spațiului pentru următorul deceniu.”
Planeta Marte va fi explorata de catre echipe internationale de astronauti, iar navele spatiale care-i vor duce acolo, hub-ul spatial, si modulele care vor ajunge pe suprafata vor fi facute de catre companii din mai multe tari. ESA a alocat sute de milioane de euro, deocamdata, pentru aceste proiecte importante, insa pentru a se ajunge pe planeta Marte e nevoie de multe miliarde de euro, astfel ca urmeaza mai mult ca sigur sa aiba loc si alte alocari.
Planeta Marte este obiectivul principal al agentiei spatiale ESA, este cel al NASA, astfel ca mai mult ca sigur vom vedea astronautii ajungand chiar surprinator de curand acolo pentru a ne dezvalui secretele existente.