Guvernul Romaniei le pregateste tuturor romanilor o surpriza foarte interesanta pentru Craciun, iar asta deoarece se pare ca nu vom avea parte de chiar atat de multe restrictii precum ne imaginam, din cauza pandemiei de Coronavirus.
Guvernul Romaniei vrea sa le permita romanilor sa participe la slujbele de Craciun inclusiv in interiorul bisericilor, lucru care a fost dezvaluit de catre secretarul general al Guvernului dupa discutii avut de reprezentantii executivului cu diverse institutii ale statului.
“Am vorbit săptămâna aceasta cu reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte și cu cei ai Departamentului pentru Situații de Urgență. Identificăm împreună soluții prin care Crăciunul să poată fi sărbătorit creștinește la biserică. Reprezentanții cultelor religioase susțin şi ei că trebuie să se respecte toate măsurile de combatere a pandemiei, deoarece suntem cu toții conștienți de nevoia de a proteja sănătatea românilor.
Astfel, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, slujbele de Crăciun se pot desfășura atât în interiorul, cât și în afara bisericilor. Doamne ajută!”