Anunt de la Ministerul Sanatatii privind Reactiile Adverse pe Termen Lung la Vaccinare

Anunt Ministerul Sanatatii Reactii Adverse termen lung

Ministerul Sanatatii a publicat un anunt foarte important cu privire la reactiile adverse pe termen lung in urma vaccinarii impotriva Coroanvirus in Romania, si asta in conditiile in care foarte multa lume se intreba ce anume se poate intampla.

Ministerul Sanatatii spune ca pana in momentul de fata nu s-ar fi descoperit efecte adeverse pe termen lung in urma vaccinarii, insa vorbim despre teste facute abia acum un an de zile cu primele versiuni ale vaccinurilor, deci e nevoie de mai mult timp pentru a descoperi eventuale probleme.

“Au existat vaccinuri cu reacții adverse pe termen lung?
Nu, până în prezent nu s-au observat efecte adverse pe termen lung care să apară după vaccinare. Vaccinurile sunt cele mai reglementate și verificate substanțe de uz medical, fiind supuse testării continue. Astfel, atunci când anumite reacții adverse apar, acestea sunt verificate și, dacă se demonstrează că vaccinul sau un lot al vaccinului este cauza, atunci vaccinul sau, respectiv, lotul, sunt retrase din uz (precum în cazul Rotashield).
La fel ca alte medicamente, efectele adverse după vaccinare sunt o realitate, însă, până în prezent, nu s-a demonstrat o relație între vaccinare și efecte adverse, care să apară la ani de zile după administrarea unui vaccin.
Majoritatea reacțiilor adverse minore, locale (durere la locul injectării) sau generale (febră) apar în primele ore de la vaccinare. În unele cazuri, reacțiile adverse severe pot apărea în câteva ore până la câteva zile de la vaccinare.
Mai multe studii au analizat loturi mari de pacienți cu anumite boli (cancere, boli neuropsihiatrice, boli autoimune etc.), despre care există teama că ar putea fi cauzate de reacții adverse apărute din cauza vaccinării. Aceste studii au demonstrat că nu există o relație de cauzalitate între cele două. Cu alte cuvinte, nu s-a demonstrat că anumite boli sunt determinate de vaccinare, riscul de a le dezvolta fiind identic cu riscul în populația nevaccinată.
Există mai multe platforme, atât la nivel local, cât și la nivel internațional, unde reacțiile adverse pot fi raportate de persoanele vaccinate sau de medici.
Pentru programul european de farmacovigilență, reacțiile adverse pot fi raportate pe portalul ADRreports.
Prin aceste metode de supraveghere și raportare, dar și o verificare continuă și atentă, s-a reușit asigurarea unor vaccinuri sigure și s-a demonstrat că nu există efecte adverse pe termen lung ale vaccinării.