Din cauza lipsei dorintei de vaccinare din Romania, autoritatile din tara noastra au luat decizia de a vinde doze de vaccin chiar in Vietnam, ceva ce putini anticipau cand a inceput campania de vaccinare, insa iata ca am ajuns inclusiv in acest punct.
“Un transport care va conține 100.800 de doze de vaccin anti-covid AstraZeneca va pleca în perioada următoare de la București cu destinația Vietnam. Vorbim despre un ajutor umanitar pe care țara noastră îl oferă țării asiatice, iar decizia a fost luată în ședința de Guvern de astăzi.
Președintele Klaus Iohannis a avut în cursul acestei zile o discuție telefonică cu omologul său vietnamez, Nguyễn Xuân Phúc, pe care l-a anunțat despre ajutorul sanitar.
Aceasta este cea mai îndepărtată țară pe care România o ajută, după ce mai multe doze de vaccin au fost donate vecinilor noștri din Republica Moldova, Serbia și Ucraina.
Este important să continuăm campania de vaccinare la nivel global și să le oferim o mână de ajutor țărilor aflate în curs de dezvoltare. Cetățenii din aceste state au nevoie de aceste seruri pentru că doar așa putem evita un nou val de îmbolnăviri și vom reduce riscurile de apariție a unor noi tulpini ale virusului SARS-COV2.”