Politia Romana are un avertisment extrem de important pentru toti soferii din Romania cu privire la consumul de droguri in timpul conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, si da un exemplu care a fost intalnit aseara pe autostrada A2.
Politia Romana vorbeste despre consumul de metadona al unui sofer care a dus la depistarea unui sofer care conducea haotic pe autostrada si care la testare a fost depistat ca fiind pozitiv in cazul consumului cu metadona, o substanta ilegala in Romania.
“Unul dintre pericolele de azi-noapte, de pe Autostrada A2, a fost cel subliniat în imaginea prezentată.
Consumul de METADONĂ, urmat de comportamentul agresiv în trafic al unui tânăr șofer, a dus la primirea unor sesizări la 112 din partea dumneavoastră, acesta fiind găsit și oprit.
Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe face parte dintr-o multitudine de „așa nu”-uri, care pun în pericol siguranța circulației pe autostrăzi, alături de alte motive:
– Nepăstrarea distanței față de vehiculul din față;
– Oprirea sau staționarea nejustificată pe banda de urgență;
– Neadaptarea vitezei.
Ne dorim ca normele rutiere să fie respectate mereu, dar reamintim că buna purtare și comportamentul corespunzător în societate vor fi apreciate oricând, de fiecare cetățean!”