Apple lanseaza noi modele MacBook Air, Mac Mini si Cinema Display

Impreuna cu noul OS X Lion avem in Apple Online Store si noi modele MacBook Air, Mac Mini si Cinema Display. MacBook Air si Mac Mini vin cu procesoare construite pe platforma Sandy Bridge iar toate cele 3 produse au implementata tehnologia Thunderbolt. Noile modele MacBook Air sunt disponibile in versiuni de 11.6 si 13 inch asa cum v-am spus astazi iar in ceea ce priveste hardware-ul intern vorbim despre procesoare i5 si i7 produse de Intel. Produsele sunt disponibile atat in versiuni standard cat si in versiuni personalizate in care putem avea un procesor Intel i7 de maxim 1.8 Ghz. Dupa cum am spus intr-un articol mai vechi, noile MacBook Air sunt din nou disponibile cu tastaturi iluminate. Iata configuratiile macBook Air disponibile in Apple Store :

11.6-inch
– 1.6 GHz, 64 GB SSD, 2 GB RAM: $999
– 1.6 GHz, 128 GB SSD, 4 GB RAM: $1199

13.3-inch
– 1.7 GHz, 128 GB SSD, 4 GB RAM: $1299
– 1.7 GHz, 256 GB SSD, 4 GB RAM: $1599

Noile produse Mac Mini sunt disponibile la preturi incepand cu 599$ iar Apple sustine ca ele contin putere de procesare si grafica de 2 ori mai mare decat vechile versiuni. Noile Mac Mini vin cu placa grafica AMD si au ramas din pacate fara unitatea optica incorporata. Versiunea de baza a noului Mac Mini vine cu un procesor i5 de 2.3 Ghz, o placa video integrata Intel, 2GB Ram, si HDD de 500 GB. Modelul de 799$ este dotat cu un procesor i5 de 2.5 Ghz, placa video dedicata AMD, 4 GB RAM si HDD de 500 GB. Puteti desigur construi o versiune custom a unui Mac Mini care va permite sa selectati un procesor dual-core i7 de 2.7 Ghz, HDD de 750 GB sau un SSD de 256 GB si pana la 8 GB RAM.

Despre Cinema Display am discutat aici unde v-am spus ca noile produse aduc tehnologia Thunderbolt, conectivitate lan Gigabit si Firewire 800 si noi porturi USB 2.0.