Noi reguli pentru purtarea mastilor medicale si FFP2 au fost impuse de catre Guvernul Romaniei din data de 8 ianuarie 2022, iar asta pentru ca au fost interzise mastile textile, pe de o parte, dar si pentru ca au fost reimpuse masurile mai dure de purtare a mastii in mai multe locuri.
Toate aceste reguli noi pe care Guvernul Romaniei le impune pentru romanii din toata tara au menirea de a impiedica raspandirea necontrolata a variantei Omicron a Coronavirus, insa desigur ca este nevoie si ca oamenii sa respecte aceste masuri pentru a se proteja.
Reguli privind purtarea măștii de protecție
Începând din 8 ianuarie 2022 masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise. ATENȚIE!! Acest lucru înseamnă că masca trebuie purtată și pe stradă.
Măștile din material textil sau plastic nu sunt eficiente pentru prevenirea infectării, cele mai eficiente fiind cele chirurgicale cu trei pliuri sau cele FFP 2. Nu purtați măști din material textil sau plastic pentru că riscați să vă îmbolnăviți și să îi îmbolnăviți pe cei din jurul dumneavoastră. Singurele măști acceptate sunt cele chirugicale și cele FFP 2.
Persoane exceptate de la portul măștii:
- Copiii cu vârste sub 5 ani
- Persoanele care sunt singure în birou
- Prezentatorii tv și invitații acestora, cu condiția păstrării distanței de 3 metri între persoane
- Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane
- Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, cu condiția păstrarii distanței de 3 metri față de alte persoane
- Persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitate, ori activități sportive
- Persoanele cu dizabilități cognitive
Pot fi scutite de portul măștii, la locul de muncă, persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, dar numai după evaluarea medicului de medicina muncii.
Toate detaliile privind portul măștii pot fi găsite în Ordinul de ministru comun(Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne) numărul 30/1/7 ianuarie 2022.