Autoritatile din Romania au anuntat in mod oficial astazi cand incepe vaccinarea copiilor cu varste de 5 – 11 ani in tara noastra, iar conform datelor oficiale, se pare ca 26 ianuarie este ziua in care va demara tot acest proces, deci nu mai avem mult de asteptat.
De astazi, 13 ianuarie, pot fi facute programari in centrele de vaccinare care vor realiza imunizarea anti-COVID a copiilor cu varste cuprinse intre 5 – 11 ani, ele fiind disponibile in platforma de vaccinare cu indicatorul P_Ped, deci puteti face o programare din timp.
“Din 26 ianuarie începem vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.
Începând cu data de 26 ianuarie 2022, copiii cu vârste între 5 și 11 ani pot primi vaccinul împotriva COVID-19.
De astăzi,13 ianuarie, programările se pot realiza doar în centrele de vaccinare dedicate acestora, regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali.
Vaccinul adminstrat este Comirnaty, produs de compania Pfizer/ BioNTech, iar schema de vaccinare prevăzută pentru această categorie de vârstă este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile. Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.
Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru. “