Valeriu Gheorghita a dezvaluit o foarte importanta masura de ultima ora care se aplica in valul 5 pentru toata Romania, care va avea un impact mare asupra oamenilor din toata tara, iar asta pentru ca incepe vaccinarea copiilor cu varste cuprinse intre 5 – 11 ani.
Valeriu Gheorghita spune ca 26 ianuarie este data de la care va incepe vaccinarea copiilor care au varstele cuprinse intre 5 – 11 ani, iar ei pot fi programati deja in platforma de vaccinare, chiar daca pana atunci nu vor putea merge fizic pentru a fi imunizati.
“Ceea ce vreau să mai spun este că, chiar dacă de astăzi, din momentul în care noi vorbim, este disponibilă programarea, prima zi în care se poate face vaccinarea va fi 26 ianuarie, deci pe 26 ianuarie începe efectiv vaccinarea. Ţinând cont că pe 24 și 25 primim dozele, ele vor fi repartizate către centrele de vaccinare și atunci, în 26 va fi prima zi de vaccinare.
Atenție, platforma are posibilitatea să se programeze mai devreme persoanele decât 26 ianuarie, dar, repet, prima zi pe care o selectăm pentru vaccinare va fi 26. Schema de vaccinare constă în două doze administrate la interval de 21 de zile, doza administrată este de 10 micrograme, practic, reprezintă o treime din doza pe care o folosim la persoanele de peste 12 ani.
Este important de menționat că, dacă o persoană care are aproape 12 ani, deci 11 ani și 11 luni, la prima doză va primi doză pediatrică, de 10 micrograme, și, dacă va împlini 12 ani înainte de efectuarea dozei 2, doza 2 se va efectua cu aceeași doză pediatrică, adică de 10 micrograme și nu cu doza de 30 de micrograme.
Este obligatorie prezența părinților împreună cu minorul la cabinetul de vaccinare pentru acordarea consimțământului informat sau, în cazurile particulare, prezența reprezentantului legal, tocmai pentru a se acorda consimțământul informat şi a se efectua triajul medical. Toate procedurile și instrucțiunile sunt transmise către centrele de vaccinare. Ele sunt deja disponibile încă din luna decembrie.
Centrele sunt amenajate, sunt pregătite. Săptămâna viitoare vom prezenta două materiale video – cum este configurat un cabinet pediatric și, de asemenea, traseul unui copil în cabinetul de vaccinare, tocmai pentru a fi mai ușor de înțeles că nu diferă cu nimic procesul de vaccinare față de ceea ce se întâmpla până la acest moment.”