CNCAV le prezinta romanilor o scurta introducere in ceea ce inseamna patogeneza, stiinta care studiaza mecanismele imbolnavirilor, iar asta pentru ca s-a vorbit in pandemia de Coronavirus foarte mult despre patogenitatea diverselor variante virale care au circulat, si circula in lumea intreaga.
“E CITIT! ORA DE PATOGENEZĂ (PE SCURT, DESPRE ÎMBOLNĂVIRI)
Patogeneza este domeniul științelor medicale care se ocupă cu studiul mecanismelor îmbolnăvirii. A înțelege patogeneza, înseamnă a ști exact ce se petrece acolo și a înțelege unde se poate interveni pentru ca o boală, sau efectele sale dăunătoare, să fie prevenite/atenuate. Ceea ce înseamnă că, fiind patogenist, am o cunoaștere aplicată a întregului univers al bolilor și a tot ce conține el. Iar noi știm că fiecare om este un univers în sine.
De ce e important să nu ignorăm patogeneza unei boli? Pentru că ne permite să vedem dincolo de niște cifre și să înțelegem anumite manifestări neașteptate.
Spre exemplu, în infecția cu HIV, întrebarea esențială a patogenezei a fost pentru mult timp “de ce facem SIDA?” Oricât ar părea de paradoxal, răspunsul: “Pentru că virusul ne distruge celulele CD4” nu este suficient. Virusul distruge celulele CD4 în trei săptămâni, iar noi progresăm spre SIDA în 10 ani.
Cum este posibil ? Răspunsul cel mai simplu la această întrebare ar putea fi obținut dacă ne-am pune câteva întrebări corecte: unde sunt celulele CD4? Dacă vă grăbiți să spuneți: “în sânge”, ați greșit. Numai 2% din celulele CD4 ale organismului sunt localizate în sange. Unde sunt restul? Evident, în sistemul imun. Dar sistemul imun este extrem de difuz. Iar întrebarea “unde este sistemul imun localizat în organism?” are câteva răspunsuri care v-ar putea surprinde și dezamăgi în egală măsură. Primul: organele limfoide secundare, între care ganglionii. Răspunsul cel mai la îndemână. Dar, în general, celulele din ganglioni nu sunt distruse decât relativ puțin și foarte, foarte târziu în infecția cu HIV. Unde atunci? La nivelul mucoaselor. Care? Pai care este cea mai mare mucoasă din organism? Tubul digestiv. Lamina propria conține cele mai multe celule imune din întregul organism.
Urmează o a doua întrebare: care celule T CD4 sunt depletate? Pentru că, la fel ca în Ferma animalelor, există multe celule CD4, dar unele dintre ele sunt mai egale decât altele: celulele CD4 naive sunt cele care abia așteaptă să fie instruite. Celulele centrale cu memorie sunt cele care încep să învețe și să se pregătească să răspundă stimulilor; celulele tranziționale cu memorie sunt gata de acțiune. Celulele efectoare sunt cele care interacționează direct cu patogenii. Toate celulele cu memorie (centrale, tranziționale și efectoare) exprimă CCR5-coreceptorul HIV și sunt ținte directe ale virusului.
Mai departe. Celulele CD4 cu diferite funcții sunt localizate diferit în organism. În imunologie, școala este denumită “situs inductor”. Serviciul este denumit “situs efector.” Celulele naive stau la școală în ganglioni; Celulele efectoare sunt la muncă la interfață cu microbii, la nivelul mucoaselor. Acolo și sunt găsite de HIV și decimate (>90% din ele) în 3 săptămâni. Cele mai susceptibile: tocmai celulele care asigură apărarea mucoaselor împotriva microbilor, numite celule Th17. V-am făcut părul creț? Abia începem.
Dar după ce ați aflat toate astea, probabil că vă gândiți “de ce durează 10 ani să faci SIDA dacă celulele țintă sunt eliminate scurt?”
Pentru că simpla lor eliminare nu duce la SIDA. Noi am eliminat experimental celulele CD4 de la maimuțe verzi africane pentru un an și jumătate, iar acelea au dus-o bine mersi și au petrecut bon jour.
Și atunci? Acum începe o parte interesantă și destul de horror: în procesul de distrugere al celulelor CD4, virusul imunodeficienției umane induce la nivelul mucoasei digestive un mare foc de artificii. Din interior (submucoasa) spre suprafață. Celulele distruse elibereaza markeri inflamatori. Ajung la acest nivel și alte celule inflamatoare, fiind produse multiple cytokine, iar tot acest proces duce la distrugerea celulelor epiteliale ale mucoasei digestive. Dintr-o barieră continuă, mucoasa este ciuruită mai mult sau mai puțin extensiv.
E o problemă? Sigur.
Care? Aceea că intestinul este plin de bacterii implicate în digestie. În mod normal, aceste bacterii sunt localizate în lumen, unde-și văd de trebușoara lor. Constituie microbiomul. Flora intestinală. De calitate mai bună sau mai rea, după cum mâncăm la fast food sau la mama, sănătos, cu fructe și legume din abundență. O floră întreținută cu o dietă de tip occidental (i.e., bogată în grăsimi și zaharuri) este inflamatorie per se. O dietă mediteraneană (i.e., bogată în fibre, vitamine și minerale, asociind consum de pește bogat în omega 3) poate reversa această inflamație. Schimbarea de la o dietă de proastă calitate la una sănătoasă, bogată în crucifere și mai săracă în carne roșie poate modifica substanțial microbiomul intestinal în numai trei săptămâni. Dar divaghez.
Prin soluțiile de continuitate ale mucoasei, flora microbiană părăsește lumenul și trece mai întâi în submucoasă, de unde este preluată în circulația portală, ajunge în ficat iar de acolo în circulație. Nu discutăm despre acele cantități mari care produc sepsis (bacteriemie și septicemie), ci de cantități mici și foarte mici. Nu numai microbi, ci și fragmente rezultate din distrugerea microbilor în acest proces. La fel de eficiente în inducerea inflamației ca și microbii integrali. Procesul prin care microbii trec din sânge în circulație se numește translocație microbiană. Și reprezintă principala cauză a inflamației cronice din infecția cu HIV. Inflamația cronică produce hipercoagulare și activarea celulelor T care accelerează procesele de diviziune și îmbătrânire, și se pierd. Per ansamblu, markerii de coagulare, inflamație și translocație sunt cei mai importanți predictori ai decesului pacientului HIV infectat. Adică, HIV declanșează un proces prin care ne omorâm singuri (în fine, ne omoară microbii noștri).
O să spuneți: “foarte frumos. Ai probe?” Da.
La maimuțele din Africa, la care infecția cu virusuri similare HIV nu progresează spre SIDA, mucoasa digestivă este menținută.
Blocarea microbilor în intestin cu un chelator de LPS, îmbunătășește profilul infecției în infecțiile patogene ale macacilor.
Administrarea unei diete grase (hamburgheri) produce o patologie progresivă, inclusiv la maimuțele africane, care altfel nu progresează.
O să spuneți că nimic din toate astea n-are legatură cu COVID. Oare?
Așa cum HIV alterează mucoasa intestinală din interior, SARS-CoV-2 o alterează din exterior. Cea mai mare abundență de receptori ACE-2 și TMPRSS2 se află pe suprafața mucoaselor digestive. Și respiratorii -și aceea e o mucoasă, și acolo intră microbi din aer, care pot transloca prin membrana alveolară. Odată ce se distruge epiteliul digestiv, am ajuns exact în același scenariu patogenetic. Daca organismul nu elimină imediat stimulul negativ, inflamația cronică indusă de translocare este responsabilă de tot tacâmul de efecte secundare și sechele pe termen lung.
DE ACEEEA ESTE EXTREM DE DERANJANT SĂ VEZI DOCTORI CARE SPUN CĂ S-A ÎNTORS LUMEA PE DOS DIN CAUZA UNEI BANALE GRIPE. NU ESTE O BANALĂ GRIPĂ.
Alterarea masivă și persistentă a mucoaselor are consecințe severe. Oamenii nu realizează că inflamația persistentă de proastă calitate (precum cea indusă de translocație) reprezintă sursa afecțiunilor responsabile de decesul a trei din cinci oameni pe această planetă.
Inflamația cronică afectează diferitele organe și sisteme după cum urmează:
- Inima și vasele de sânge: ateroscleroza și boala de inimă (frecvența infarctelor este de 5 ori mai mare la pacienții infectați cu HIV care controlează infecția decât în populația generală);
- Sistemul digestiv: boala inflamatorie, inclusiv boala Crohn sau colita ulcerativă;
- Articulații: variate forme de artrită, inclusiv artrita reumatoidă;
- Plămâni: Alergii, astm, BPOC, cancer pulmonar;
- Creier și măduva spinării: ramolismente, scleroza multiplă etc.;
- Ochi: Degenerescența maculară, degenerescența retiniană, uveita;
- Piele: acnee, eczema, reacții psoriazice etc.;
- Rinichi: boala renală cronică, insuficiența renală, nefrite;
- Pancreas: diabet de tip 1;
- Tiroida: tiroidita;
- Ficat: hepatite cronice.
Nu e o joacă. Bazele acestor afecțiuni inflamatorii sechelare de lungă durată sunt exact cele la care m-am referit mai sus. În plus, o persistență prelungită a virusului poate fi înregistrată în anumite sanctuare, cum ar fi rinichiul.
Adăugați la toate acestea și persistența pierderilor de miros și gust și o să aveți un tablou destul de complet al unei boli care este orice vreți, dar nu o simplă gripă. Iar cine spune altceva, habar n-are ce vorbește.
Nu sunteți convinși? Cititi articolul de mai jos. Postez o singură figură care demonstrează în mod clar că markerii de integritate ai mucoasei intestinale sunt serios alterați de infecția cu SARS-CoV-2.
Text adaptat după postarea dr. Cristian Apetrei, profesor român în Departamentul de Microbiologie și Genetică Moleculară, membru în Centrul pentru Cercetarea Vaccinului și în Programul Postuniversitar în Microbiologie și Imunologie (PMI) de la Universitatea din Pittsburgh, SUA.”
