Doua noi masuri cuprinse in programul Sprijin pentru Romania au fost adoptate in mod oficial de catre Guvernul Romaniei, iar mai jos aveti si explicatiile oficiale.
“Două dintre măsurile importante cuprinse în programul ”Sprijin pentru România” au fost adoptate de Guvern. Finanțarea celor două proiecte înseamnă 6,6 miliarde de lei fonduri care provin din resurse naționale și europene.
Prima dintre măsuri vizează acordarea de tichete sociale în valoare de 250 de lei pentru persoanele care au nevoie de sprijin în aceasta perioadă dificilă. Aproximativ 3 milioane de persoane – pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu venituri mici și persoane fără adăpost – vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni, bani pe care îi vor putea folosi pentru a-și cumpăra produse alimentare sau, în măsura în care vor dori acest lucru, le putem asigura masa caldă. Valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei, iar jumătate din bani provin din fonduri europene.
Cea de-a doua măsură pe care am adoptat-o astăzi se referă la ajustarea de preț aferentă contractelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, o tranșă în valoare totală de 3,5 miliarde de lei, prin care vom continua să susținem finalizarea unor obiective importante de investiții și discutăm aici de peste 7.000 de proiecte.
Reușim, astfel, în mai puțin de o lună de când am aprobat prima tranșă în valoare totală de 1,7 miliarde de lei să asigurăm întregul sprijin guvernamental pentru investiții pe care ni l-am propus prin acest program, de aproximativ 5,2 miliarde de lei. Șantierele deschise cu finanțare europeană vor beneficia, astfel de sprijin concret care să compenseze dificultățile generate de creșterile de prețuri.
Viitoarele proiecte, în valoare de zeci de miliarde de euro, pe care le vom lansa cu bani europeni vor putea fi, astfel, gestionate de companii pregătite să facă față provocărilor economice. Dezvoltarea României depinde de capacitatea noastră de a veni cu soluții concrete de susținere a investițiilor.”