Noile Masuri Adoptate de Guvernul Romaniei la Inceput de Iunie

Noile Masuri Adoptate Guvernul Romaniei Inceput Iunie

Guvernul Romaniei a anuntat astazi in mod oficial adoptare unor noi masuri foarte importante pentru inceput ce luna iunie, iar mai jos aveti toate explicatiile necesare de la autoritati.

“Avem o agendă bogată și complexă pentru ședința de guvern de astăzi. Sunt mai multe proiecte de legi și ordonanțe de urgență. Doresc să menționez că, prin proiectul de lege de astăzi privind zonele metropolitane, vom îndeplini un jalon care era planificat pentru finele lunii iunie.

Practic, prin punerea în aplicare a acestei legi vom reuși, cu adevărat, să realizăm reformele la nivelul autorităților locale, prin sporirea accesului la servicii și mobilitate, la servicii publice furnizate la nivel local pentru cetățenii care locuiesc în zonele urbane și în comunitățile marginale și periferice.








Aceste reglementări sunt în deplină concordanță cu prioritățile naționale de dezvoltare și cu obiectivele asumate în coaliție prin programul de guvernare. Este, de asemenea, de subliniat că astăzi, prin ordonanțe de urgență, operaționalizăm agenția specializată să gestioneze investițiile în domeniul sănătății.

Este o ordonanță de urgență prin care realizăm, practic, punerea în funcțiune a tuturor mecanismelor prin care putem să beneficiem de fondurile asigurate prin PNRR – și aici vorbim de 2,5 miliarde de euro fără TVA pentru investiții și reforme în sistemul medical. Totodată, cred că este necesar să subliniem că, prin această ordonanță, putem să asigurăm mai multă coerență și derulării proiectului celor trei spitale regionale de la Cluj Iași și Craiova.

Printr-o hotărâre de guvern, vom reuși să realizăm coerență în ceea ce privește finanțarea și accesarea fondurilor pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes. Practic, urmărim acelaşi demers de operaționalizare a sprijinului financiar prin PNRR. Discutăm aici de fonduri de aproximativ 300 de milioane de euro. Totodată, continuăm implementarea programului “Sprijin pentru România”.

Astăzi, putem să anunțăm că emiterea voucherelor sociale pentru persoanele vulnerabile a început. Aproximativ 2,5 milioane de persoane vor beneficia de această formă de sprijin, menită să compenseze o parte din creșterea prețurilor. De asemenea, așa cum ne-am angajat în cadrul coaliției, tot astăzi, prin ordonanță de urgență, vom aproba acordarea, în luna iulie, a acelui ajutor financiar de 700 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt sub limita de 2.000 de lei.

Discutăm despre 3,3 milioane de beneficiari. Avem o ordonanță de urgență care vizează EximBank-ul. Practic, este vorba de optimizarea modului în care EximBank va folosi resursele puse la dispoziție pentru programele de ajutor de stat, programe care sunt destinate sprijinirii operatorilor economici.

Prin actualizarea legislației, Banca de Export Import a României va putea să acționeze în continuare pentru atingerea obiectivelor urmărite la nivel guvernamental prin implementarea unor programe de ajutor de stat destinate IMM-urilor și companiilor mari din România, inclusiv în ceea ce privește finanțarea inițiativelor de către acționarii Fondului de investiții al Inițiativei celor Trei Mări.”