Ministrul Apararii transmite important anunt oficial de ultim moment pentru milioane de romani din toata tara, iar asta in conditiile in care vorbim despre o decizie care a fost luata si confirmata mai jos, el intalnindu-se cu omologul sau din Belgia, vizitand in acelasi timp si militarii romani din poligonul Cincu.
Ministrul Apararii vorbeste despre importanta foarte mare pe care armata Belgiei o are in cadrul NATO in momentul de fata, soldatii fiind prezenti in tara noastra ca parte a fortelor care au menirea de a ne proteja impotriva oricarei agresiuni, ele facand si exercitii de instruire cu soldatii armatei romane.
“Alături de ministrul belgian al apărării, Doamna Ludivine Dedonder, i-am vizitat, astăzi, pe militarii români și belgieni aflați la instruire în poligonul Cincu (Brașov). Am transmis mulțumirile mele și ale Guvernului României pentru participarea Belgiei la constituirea Grupului de luptă aliat din România, sub comanda Franței, ca o dovadă clară a unității și solidarității Alianței, dar și pentru contribuția Belgiei la operaționalizarea măsurilor de consolidare a flancului estic al #NATO.
M-am bucurat să discut cu militarii români și belgieni și sunt convins că Centrul de instruire întrunită de la Cincu reprezintă locația perfectă pentru găzduirea Grupului de luptă, asigurând mediul corespunzător pentru instruirea multinațională, cu avantaje relevante în planul creșterii interoperabilității.
Împreună cu Doamna Ludivine Dedonder am vorbit despre teme de actualitate de pe agenda bilaterală și a NATO în perspectiva următoarei reuniuni ministeriale, programată pentru 16 iunie, dar și a viitorului Summit NATO de la Madrid, cu accent pe evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre.
Am insistat asupra necesității urgentării procesului de operaționalizare a Grupurilor de luptă, inclusiv al celui din România, date fiind că evoluțiile din teatrul de război ucrainean și potențialele implicații ale acestuia asupra securității aliaților.
Am apreciat deciziile istorice și măsurile fără precedent adoptate la nivelul UE – dovezi de solidaritate cu poporul ucrainean, de unitate europeană și euro-atlantică – și am evidențiat importanța sprijinirii Republicii Moldova și Georgiei în parcursul lor european. Am convenit împreună cu ministrul belgian să intensificăm dialogul dintre țările noastre, în general, dar și între cele două ministere ale apărării, în special în actualul context de securitate, și al dislocării forțelor belgiene în România.”