Ministrul Educatiei a confirmat pentru milioane de romani din toata tara, o hotarare de importanta nationala care a fost deja pusa in aplicare, si care va avea un impact major pentru un numar foarte mare de romani, iar asta deoarece testele standardizate vor fi folosite la nivel national incepand din anul 2024, fiind deja incepute pregatirile pentru sistem.
Ministrul Educatiei spune ca exista deja gasite fondurile necesare pentru ca sistemul sa fie folosit atat la Evaluarea Nationala, cat si la Bacalaureat, astfel ca din 2024 elevii vor da testele standardizate, in format digital, ceea ce va simplifica extrem de mult procedurile de corectare, si ar trebui deasemenea sa elimine multe dintre erorile umane de corectare.
“Deja principalul avantaj este ca avem rezultatele pe fiecare item, avem rezultatele pe fiecare competenta si putem sa vedem unde suntem deficitari. Poate vom constata ca subiectul 2, cel de compunere, care verifica capacitatea creativa a elevului poate avea probleme, sau poate nu, dar avand sistemul, in cateva zile, o sa avem aceste date, pentru prima oara la nivel de item.
Deocamdata suntem la un singur judet, putem sa extindem la nivel national, ministerul are capacitatea, putem sa achizitionam echipamente, putem sa formam resursa umana, mai ramane desigur sa rezolvam si problema acelei platforme electronice. Nu e simplu, pentru ca trebuie asigurata si partea de securitate.
Ele sunt gazduite de catre STS, indiferent cine face, ministerul, sau un alt partener, serverele sunt gazduite tot de catre STS, pentru ca este, in mod evident, nevoie de aceasta siguranta, din perspectiva GDPR, a procedurilor existente la minister, dar si din toate celelalte perspective.
Avem deja semnat contractul pentru standardizarea evaluarii, in asa fel incat in anul 2024, scoala incepand in 2023 altfel, vom avea standarde de evaluare pentru absolut toate clasele, pentru invatamant primar si pentru gimnaziu, si pentru absolut toate disciplinele. Pe partea de platforma, ministerul a asumat ca va avea propria platforma prin finantare PNRR.
Prin finantare fonduri europene clasice vom avea standardele de evaluare, iar prin finantare PNRR vom avea propria platforma, am gasit deja solutia, lucrul acesta se intampla, lucrul acesta constituie angajament al Romaniei ca parte a PNRR fata de Comisia Europeana, la fel se va intampla si cu aceasta platforma de sustinere a Evaluarii Nationale si Bacalaureatului.”