Ministrul Educatiei explica unele dintre cele mai importante schimbari care au fost gandite pentru scolile din Romania, iar dupa cum puteti vedea mai jos, vorbim despre modificari menite sa schimbe felul in care se sustine examenul de Bacalaureat in scolile din toata tara, pentru a fi mai echitabil.
Ministrul Educatiei explica modul in care se vor sustine probele de catre elevi, disciplinele la care ei vor putea sustine examenele, dar si felul in care noile modificari privind evaluarea competentelor vor fi integrate in examen pentru notarea finala a elevilor.
“Încă o dată, Bacalaureatul se dorește a fi echitabil. Echitabil înseamnă că nu mai obții aceeași unică diplomă de Bacalaureat pe patru căi diferite, cum avem în momentul de față. Aș vrea să vă precizez că în momentul de față, pentru aceea dintre dumneavoastră care ați uitat, Bacalaureatul este organizat după Legea 84 din 1995.
Nu a fost nicio schimbare până acum. Deja, propriul meu fiu a dat examen după acest sistem de organizare din 1995. Îmi place să cred că nepoții mei, totuși, vor avea șansa să dea un Bacalaureat mai adaptat secolului 21. Deci subiectele vor fi aceleași, vor verifica doar competențele de bază la toate disciplinele din trunchiul comun, nu vor fi diferențiate.
Ca să răspund mai departe întrebării, pot să vă spun că vor fi elevi care vor avea o oră de matematică pe săptămână și alți elevi care vor avea trei sau patru ore de matematică pe săptămână. Subiectele vor fi calibrate în așa fel încât să fie potrivite pentru cei care au o singură oră pe săptămână, iar ceilalți care au trei-patru ore pe săptămână vor avea alte metode de a-și demonstra competențele înalte.
Chiar și la nivelul probei de Bacalaureat, prin acea probă care verifică excelența, performanța și va fi la alegerea elevului. Eu nu cred că trebuie să obligi un elev să-și demonstreze competențele în domeniul pe care el îl stăpânește cel mai bine. Eu cred că elevul va avea această dorință.
Din punct de vedere administrativ, pentru a stimula această dorință, pentru a înlătura această rezervă, această eventuală frică, am spus că promovarea examenului de Bacalaureat este condiționată de obținerea pragului minim la toate celelalte discipline, mai puțin la această probă, care este de excelență. Eu sunt convins, văzând participarea elevilor români la olimpiade, sunt convins, văzând această efervescență în a obține note cât mai mari și cât mai bune.”