Raed Arafat, sefu DSU, a anuntat astazi o serie de masuri pentru toata Romania luate din cauza caniculei, ele fiind discutate si decise in cadrul CNSU, iar aplicarea lor are menirea de a proteja populatia impotriva efectelor negative ale temperaturilor ridicate din aceasta perioada.
În cadrul ședinței CNSU, a fost aprobat un set de măsuri la nivelul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale de prevenire a apariției unor situații de urgență, precum și pentru limitarea efectelor acestora, necesar a fi aplicate în perioadele caniculare, astfel:
- Adaptarea programului de lucru şi limitarea activităților desfăşurate în aer liber;
- Amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;
- Informarea preventivă a populației cu privire la importanța respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum și interdicția utilizării focului deschis în zonele de mirişti şi vegetaţie uscată;
- Monitorizarea zonelor forestiere și, în special, a celor frecventate de turiști, de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;
- Desfășurarea de controale de prevenire și stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum și la nivelul localităților și operatorilor economici deținători de culturi agricole;
- Identificarea și monitorizarea persoanelor vulnerabile;
- Asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenției la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.
Recomandări adresate populației:
- Evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiționat (magazine, spatii publice);
- Evitarea spațiilor aglomerate, a expunerii la soare și a efortului fizic intens între orele 11.00-18.00;
- Asigurarea unei hidratări și alimentații corespunzătoare