FAN Courier le transmite un mesaj extrem de important romanilor din intreaga tara in aceasta perioada in care, din pacate, exista foarte multe amenintari cibernetice despre care ar trebui sa stim, iar mai jos aveti toate informatiile pe care compania de curierat ni le transmite in momentul de fata.
Tehnologia evoluează în ritm accelerat, iar amenințările cibernetice sunt la zi cu noile schimbări.
Pentru a fi cu un pas înainte, le recomandăm clienților FAN Courier să își actualizeze sistemul de operare și să utilizeze noua versiune a aplicației selfAWB.
Sistemul de operare este o parte esențială în funcționarea și utilizarea oricarui dispozitiv. Fiecare nou upgrade și fiecare nouă versiune a unui program aduce îmbunătățiri pentru a combate posibilele pericole din mediul online, precum infectarea cu viruși sau programe malware.
Utilizarea unui software învechit vulnerabilizează securitatea computerului și îl predispune în fața unor atacuri cibernetice, fapt care poate conduce la pierderea datelor din sistem ori la furtul și utilizarea lor în scopuri malițioase.
Un sistem de operare depășit nu permite accesarea unei aplicații la adevarata ei performanță, motiv pentru care utilizatorii pierd din vedere facilitățile care i-ar putea ajuta la îmbunătățirea productivității și eficienței.
FAN Courier ia constant măsuri suplimentare privind infrastructura rețelelor de comunicații pentru a înlătura orice posibil pericol și pentru a oferi cele mai bune servicii într-un mediu cât se poate de sigur și de puternic.
Noua versiune selfAWB este cu toate update-urile la zi și are instalat un nivel superior de protecție – TLS 1.2, prin care menținem datele stocate în siguranță și livrăm cea mai bună performanță.