Ministrul Educatiei a confirmat o serie de foarte importante masuri oficiale care au fost luate pentru scolile din toata Romania, deciziile care sunt dezvaluite romanilor aducand in atentia foarte multor oameni ceea ce se intampla la nivelul intregii tari din punct de vedere al alocarii locurilor pentru unitatile educationale.
Ministrul Educatiei vorbeste mai jos de ce este foarte important modul in care se face aceasta alocare pentru copiii din intreaga Romanie, si nu doar atat, astfel ca este important ca foarte multa lume sa stie de ce se iau aceste decizii care au impact pentru milioane de elevi din intreaga tara chiar acum.
“Alocarea locurilor pentru educația timpurie este fundamentată pe baza prevederilor Hotărârii nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, precum și măsurile de stimulare a participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
Măsuri aprobate prin Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare. Prezentul proiect de act normativ asigură integral locuri în învățământul preuniversitar de stat pentru copiii cu vârste între 4-6 ani, precum și cuprinderea copiilor de 0-3 ani în proporție de 83% din numărul total de copii cu vârste cuprinse între 0 și 4 ani.
Pentru stabilirea cifrelor de școlarizare în învățământul profesional, învățământul liceal tehnologic și postliceal, s-au avut în vedere. Planurile Regionale de Acțiune pentru Învățământ (PRAI), documentele de planificare
strategică la nivel regional, elaborate și actualizate de Consorțiile Regionale,
documente realizate în corelare și cu recomandările din documentele strategice europene care vizează educația și formarea profesională.
Planurile Locale de Acțiune pentru Învățământ (PLAI), documente de planificare strategică la nivel județean/ al municipiului București, elaborate și actualizate de Comitetele Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social, documente realizate în corelare cu Planurile Regionale de Acțiune pentru Învățământ.Având în vedere politicile educaționale în domeniul învățământului profesional și tehnic, corelate cu documentele strategice europene în domeniu și cu țintele strategice.
REZOLUȚIA CONSILIULUI privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării în perspectiva realizării și dezvoltării în continuare a spațiului european al educației (2021-2030). RECOMANDAREA CONSILIULUI din 24 noiembrie 2020 privind educația și formarea profesională (EFP) pentru competitivitate durabilă, echitate socială și reziliență; DECLARAŢIA DE LA OSNABRÜCK asumate de România în domeniul educației, începând cu anul școlar 2015-2016, cifrele de școlarizare alocate învățământului profesional, aprobate prin hotărâre de guvern, au fost în creștere, astfel încât, acestea să acopere tendințele de dezvoltare a acestui important segment educațional, simultan cu reducerea abandonului școlar în interiorul învățământului profesional și tehnic.”