Ministrul Sanatatii a facut o serie de anunturi formale foarte importante cu privire la medicii din Romania si sistemul de sanatate, iar asta pentru ca si-a dezvaluit decizia de a le cere spitalelor sa scoata la concurs posturile libere pentru care au nevoie de personal in aceasta perioada, si sa o faca foarte rapid.
Ministrul Sanatatii vorbeste deasemenea si despre aproape 1.000 de tineri medici care au sustinut examenul de specialitate saptamana trecuta, dar si despre concurenta mare care a existat in cadrul acestui examen, ceva ce ne rata ca exista in continuare interes de la tineri pentru a practica medicina in Romania.
“Am făcut un apel la toate spitalele din România să scoată posturile la concurs. Acum, sigur, ne găsim într-o perioadă în care există o ordonanţă care limitează angajările în toate sectoarele, nu numai în sectorul sanitar şi au fost diverse discuţii, dacă sănătatea şi învăţământul sunt sau nu incluse în această ordonanţă.
Eu o să fac, din nou, apel la spitale, să solicite posturile de medici, de asistenţi medicali, de care au nevoie şi să le scoată la concurs şi vă promit că voi face un Memorandum în Guvern, pentru a fi aprobată scoaterea la concurs a acestor posturi, chiar dacă există în vigoare această ordonanţă.
Mai mult, avem acum peste 1.000 de tineri medici care au susţinut examenul de specialitate, care s-a încheiat săptămâna trecută, la nivel naţional. Mi se pare o nedreptate să avem peste 1.000 de medici care au devenit specialişti şi ei să nu aibă unde să lucreze.
Avem circa 1,5 candidaţi pentru fiecare dintre aceste posturi şi sunt specialităţi care au posturi mai numeroase, neocupate – locuri şi posturi, ca să fim corecţi. Există şi două situaţii, două spitale care au posturile anunţate ca loc de muncă. Majoritatea celor rămase neocupate sunt din specialităţile chirurgicale. 99 la domeniul Chirurgie, peste 40 la Ortopedie şi un lucru care ne preocupă – şi sperăm să schimbăm această situaţie – este legată de medicina de urgenţă. Nu mai puţin de 95 de posturi la medicina de urgenţă nu au fost ocupate, e clar că este ceva legat de atractivitatea acestei specialităţi şi de dificultatea ei, pentru că este o specialitate dificilă.
Ne propunem ca, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a Educaţiei, universităţile să îşi recâştige locul binemeritat în pregătirea acestor medici de medicină de urgenţă şi medicina de urgenţă să se desfăşoare la fel ca toate celelalte specialităţi medicale în cadrul universităţilor şi respectiv Facultăţilor de Medicină şi Farmacie.”