Nicolae Ciuca, premierul Romaniei, a facut un foarte important anunt oficial in aceasta zi, iar asta pentru ca a fost prezent la Forumului de Securitate din regiunea Marii Negre si a Balcanilor, organizat sub patronajul NATO, cu mai multe detalii mai jos.
M-am bucurat să particip astăzi, alături de prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, la deschiderea Forumului de Securitate din regiunea Mării Negre și Balcani.
Stabilitatea și creșterea rezilienței României și Republicii Moldova nu ar fi fost posibile în lipsa colaborării noastre, care a potențat capacitatea de a trece împreună peste această perioada complicată.
Sprijinul României rămâne un reper puternic pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova, dar și pentru creșterea relevanței zonei Mării Negre și Balcanilor.
Menținerea solidarității și unității noastre sunt esențiale pentru a ne asuma deciziile necesare protejării cetățenilor, stilului de viață, valorilor democratice și lumii bazate pe reguli și ordine.
Trebuie să le explicăm oamenilor ce se întâmplă și ce se poate întâmpla în lipsa acestor decizii, de ce sprijinim Ucraina, de ce trebuie să ne sprijinim pe noi, de ce trebuie să luăm măsuri de securitate care ne scot din obişnuinţa evenimentelor pe care le-am trăit într-o perioadă de pace.
Este foarte mare nevoie ca toţi liderii societății, în special liderii politici, să recâştige încrederea cetăţenilor pentru a nu lăsa să se producă fisuri în societate.
Pe fondul războiului care implică o putere regională ca Rusia, care se îndreaptă, pe termen lung, către un război de uzură, ceea ce contează este capacitatea noastră de a ne regenera și de a reconstrui iar și iar.
România are resursa umană și celelalte resurse prin care poate cu adevărat să dea consistență propriei reziliențe și a demonstrat acest lucru, chiar și în condițiile dificile generate de acest conflict din proximitatea granițelor. Am reușit o creștere economică de 4,7%, a atras cel mai mare volum de fonduri europene și foarte multe investiții străine.
Avem o relație onestă și consolidată cu toți partenerii noștri strategici, care au văzut potențialul țării noastre și oportunitățile de a putea să facem ceea ce este necesar împreună, pentru a crește reziliența.
România este și va rămâne un pilon de stabilitate în regiunea Mării Negre și în Balcani, în interiorul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice.