Marcel Ciolacu vorbeste in mod oficial despre 2 probleme majore cu care se confrunta Romania la ora actuala, iar asta deoarece presedintele PSD aduce in discutie subiectul foarte aprins al pensiilor speciale, dar si greva profesorilor, despre primul spunand ca un nou proiect normativ ar urma sa reglementeze situatia.
Marcel Ciolacu vorbeste si despre noua Ordonanta de Urgenta data ieri de catre Guvernul Romaniei, aceasta acordandu-le profesorilor un avans de 1.000 de LEI brut din viitoarea crestere salariala, care va fi acordata prin viitoarea lege a salarizarii, dar in conditiile explicate de catre el chiar mai jos.
“Am depus astăzi, la Camera Deputaților, amendamentele prin care dorim să închidem definitiv subiectul pensiilor speciale. Aceste modificări au ca scop #eliminarea unor abuzuri și inechități care au durat prea multă vreme. Mi-am asumat public acest rol și sunt decis să merg până la capăt! Ținta tuturor celor care am lucrat la aceste soluții este ca principiul contributivității să primeze în întreg sistemul de pensii publice!
Astfel, de acum înainte, nimeni nu va mai putea construi sisteme paralele, în care să-și aranjeze din pix pensii uriașe, mai mari decât venitul din activitatea profesională. Totodată, ne asigură că îndeplinim și condițiile necesare pentru ca, odată adoptate toate modificările pe tema pensiilor speciale, România să poată primi o tranșă de peste 3 miliarde de euro din #PNRR. Avem o nevoie uriașă de acești bani pentru investiții în sisteme publice esențiale, precum Educația și Sănătatea.
Va fi o noua lege a salarizarii, care se va aplica etapizat, pentru ca nu se dubleaza bugetul Romaniei incepand de anul viitor, si atunci am convenit ca in maxim 3 ani de zile aceasta lege sa fie pusa in aplicare, in ceea ce priveste sistemul de invatamant. In maxim 3 ani de zile, si sa se tina cont de aceasta crestere de 1.000 de LEI, care este in avans de anul acesta.
Nu vorbim despre o majorare de 60%, acum s-a dat 1.000 de LEI brut pentru fiecare persoana din corpul didactic. Acesti bani … cand intra in aplicare legea salarizarii, se tine cont de aceasta suma, nu se mareste peste aceasta suma. Din acea prima transa de 40%, se va lua in calcul aceasta suma de 1.000 de LEI, si 400 de LEI pentru personalul auxiliar.
Efortul bugetar se situeaza undeva in jur la 2 miliarde de LEI, el a fost luat in calcul din acest moment. Primele transe se suporta din bugetul actual al ministerului, si urmand ca la rectificarea bugetara, suma sa fie suplimentata in bugetul ministerului Educatiei. Am avut o criza sociala, indreptatita, cu profesorii, si atunci vom gasi solutii pentru a acoperi toata suma.”