Ministrul Muncii spune ca intre 1.500 si 10.000 de LEI vor fi acordati romanilor care au casele afectate de inundatiile din aceste zile, iar separat de asta vorbeste si despre ceea ce se intampla din punct de vedere al modificarii pensiilor din Romania, un subiect extrem de controversat pentru foarte multa lume.
“Am pregătit o hotărârea privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice. Dar am să o fac până la sfârșitul anului, eliminând astfel ancheta socială și simplificând foarte mult procedura astfel după aprobarea acestei hotărâri, în calitate de ministrul, voi putea acorda direct aceste ajutoare, astfel încât să ajungă mai repede aceste sume de bani la cei care, din păcate, sunt nevoiți să treacă prin astfel de momente.
Se acordă 10.000 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de 75%. 7.000 de lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de 50%. 4.500 de lei se acordă pentru afectarea în proporție de 25%, 2.500 de lei pentru afectarea de până la 25%, 1.500 de lei pentru fiecare locuință care chiar dacă nu a fost afectată, dar bunurile au fost afectate.
10.000 de LEI pentru romanii care au casele inundate
Până la 1 iulie trebuie închisă această problemă! Încă o serie de amendamente au fost depuse, pe lângă cele inițiale. S-a discutat atunci cu CE și s-a stabilit că direcția e bună, dar mai avem de lucru. Mâine sau luni primesc răspunsul de la Comisie și de la Banca Mondială, iar săptămâna viitoare sau cealaltă legea va fi aprobată în Camera Deputaților. Până la 30 iunie suntem la Parlament.
Sunt câteva modalități care să conveargă către sistemul contributiv. Interzicerea asimilărilor. Înseamnă că un cetățean, dacă este avocat 22 de ani și intră 3 ani în magistratură nu mai poate lua pensie specială. De aici e o aliniere. Următoarea este o creștere treptată a vârstei de pensionare. Apoi o creștere treptată de raportare la calculare. Așa se va ajunge să se raporteze la veniturile de pe întreagă perioada.
Trebuie să nu fim populiști, că USR, care au avut ministrul Justiției și nu au făcut nimic. Se va prevede ca nicio pensie să nu depășească salariul avut în plata în activitate. Bineînțeles că se pune și problema supraimpozitarii, iar mâine (n.r. – vineri) voi avea o întâlnire cu Uniunea Europeană pe această tema. Până la 1 iulie trebuie închisă această problema.”