Ministrul Apararii le transmite milioanelor de romani din intreaga tara un mesaj extrem de important, despre care ar trebui sa stie, iar asta pentru ca Angel Tîlvăr aduce in atentia oamenilor faptul ca astazi se sarbatoreste Ziua Drapelului, o zi extrem de importanta pentru natiune, dar si pentru Armata Romana.
Ministrul Apararii transmite mai jos un mesaj special pentru soldatii Armatei Romane, Angel Tîlvăr fiind prezent si la ceremonii care au loc in tara, iar separat MApN vorbeste despre un exercitiu multinational numit “Green Scorpion”, care a avut loc in perioada 21 – 22 iunie in Romania, cu detalii mai jos.
“Sărbătorim astăzi Ziua Drapelului, unul dintre cele trei simboluri naționale ale României, alături de Stemă şi Imn. Drapelul a fost decretat simbol național prima dată în 1848, de către Guvernul revoluționar. În 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite: “Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea.”
Rosu, galben și albastru. Culorile pe care românii le-au purtat și le poartă cu mândrie peste tot în lume – în competiții sportive, în război, în misiuni umanitare, în teatrele de operații, ca însemn al statului sau simbol național pentru românii din afara granițelor. La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani, români!
Militarii Batalionului 22 Infanterie „Romanați” au executat, în perioada 21-22 iunie, exercițiul „Green Scorpion” cu tema „Compania de infanterie în ofensivă cu forțarea unui curs de apă”. Vehiculele de luptă PIRANHA III C ale unității din structura Brigăzii Multinaționale Sud-Est au traversat râul Olt, în raionul Izbiceni.
Secvențele tactice ale acțiunii ofensive au inclus trecerea rapidă a cursului de apă cu bărci de asalt de către elementele înaintate ale batalionului, securizarea malului și fixarea unui cap de pod, traversarea râului cu tehnica amfibie blindată de către forțele principale, extinderea capului de pod și consolidarea aliniamentului atins pe celălalt mal al apei. Faza operațională a exercițiului a fost precedată de etapa de pregătire pentru traversarea cursului de apă.
Operarea mașinilor blindate de către mecanicii conductori a decurs fără probleme, toate cele 10 transportoare PIRANHA III C răspunzând cerințelor operaționale ale misiunii primite de compania de infanterie. La finalul „Green Scorpion”, militarii Batalionului 22 Infanterie „Romanați” au defluit în garnizoana de dislocare la pace, Caracal. În vederea eficientizării permanente a acțiunii forțelor, personalul participant la exercițiu analizează, post-acțiune, secvențele de instruire din teren.”