Ministrul Mediului a luat o decizie foarte importanta, care vizeaza un numar mare de romani din toata tara, iar asta pentru ca in cursul zilei de ieri, Mircea Fechet a fost in mod oficial prezent in judetul Alba, acolo unde a participat la o vizita de lucru pentru a vedea cum sunt gestionate inundatiile care au afectat un numar mare de persoane din regiune.
Ministrul Mediului vorbeste mai jos despre ceea ce s-a intamplat in mod oficial in cursul intalnirii pe care a avut-o in judetul Alba, iar asta pentru ca este nevoie de masuri pentru unii dintre oamenii care au nevoie foarte mare de ajutor in aceasta perioada foarte complicata, iar mai multe detalii despre ceea ce s-a intamplat in mod oficial, aveti chiar acum mai jos.
“Ministrul Mircea Fechet s-a aflat astăzi în vizită de lucru în județul Alba. Prima acțiune din cadrul acestei vizite a avut loc la Instituția Prefectului Județul Alba, unde demnitarul s-a întâlnit cu primarii din județul Alba, dar și cu reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județului Alba, ai Agenției pentru Protecția Mediului Alba, și ai Gărzii Forestiere Cluj.
Discuțiile au avut ca subiect investițiile necesare în acest județ, în ceea ce privește infrastructura de apărare împotriva inundațiilor, precum și alte proiecte finanțate prin structurile din coordonarea sau din subordinea MMAP.
În continuarea vizitei de lucru, ministrul mediului, apelor și pădurilor, alături de reprezentanții ANAR, s-au deplasat în comuna Ighiu, zonă profund afectată de inundațiile produse în perioada 11-12 iunie, unde, împreună cu președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, și primarul comunei Ighiu, Traian Rusu, au avut discuții despre evaluarea din teren și luarea măsurilor necesare.
”Am venit la Ighiu pentru că această comună a fost foarte afectată de inundațiile produse în perioada 11-12 iunie. Aceasta este o zonă unde sunt necesare investiții în infrastructura de apărare împotriva inundațiilor, pentru amenajarea digului și a albiei dar și o decolmatare a cursurilor de apă. Accentul trebuie pus pe lucrările din intravilan astfel încât populația să fie protejată pe viitor de efectele devastatoare ale fenomenelor hidrometeorologice precum cele de aproximativ acum două săptămâni.
Am văzut că cea mai afectată zonă este satul Șard, comuna Ighiu, unde digul văii a fost fisurat de ape și de aluviunile aduse de aceasta. Mulțumesc echipelor ANAR pentru lucrarea provizorie realizată și vreau să asigur că, împreună cu specialiștii nostri, vom analiza și identifica exact tipul de intervenții necesare pentru viitor” a declarat ministrul Mircea Fechet.
Tot în cursul zilei de astăzi, demnitarul s-a deplasat și la Compania Cupru Min S.A. Abrud, unde s-au dezbătut mai multe aspecte de mediu printre care și evaluarea stadiului lucrărilor de ecologizare.”