Catalin Predoiu: Doua Anunturi IMPORTANTE privind Jandarmeria Romana, Republica Moldova

Catalin Predoiu Doua Anunturi IMPORTANTE privind Jandarmeria Romana Republica Moldova

Catalin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a facut doua anunturi foarte importante cu privire la Jandarmeria Romana si Republica Moldova, iar asta pentru ca el aduce in atentia noastra ceea ce ar trebui sa stim in legatura cu deciziile oficiale care au fost luate la nivel guvernamental.

Catalin Predoiu explica mai jos ce a discutat cu sefii Jandarmeriei Romane, dar si cu omologul sau din Republica Moldova, unul dintre cei mai importanti parteneri pe care Romania ii are la ora actuala, si cu care avem unele dintre cele mai stranse relatii de colaborare.

“Am avut, astăzi, o ședință importantă cu conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Am trecut în revistă principalele obiective și misiuni pentru perioada următoare, insistând pe o abordare profesionistă și transparentă în activitățile jandarmilor. Încurajez clarificarea în spațiul public a atribuțiilor legale ale Jandarmeriei pentru a se asigura de sprijinul comunității și a preveni interpretările negative. Am subliniat importanța respectării valorilor și eticii profesionale în interacțiunile jandarmilor cu cetățenii, atât în timpul serviciului, cât și în timpul liber.

Apărarea siguranței cetățenilor la evenimentele publice este o prioritate, iar sprijinul acordat de Ministerul Afacerilor Interne Jandarmeriei Române în demersurile legale pentru îmbunătățirea serviciului este garantată. Dezbaterile au inclus și soluții pentru deficitul de personal, pentru asigurarea îndeplinirii eficiente a tuturor atribuțiilor în viitor.

Am avut, astăzi, o întrevedere în sistem videoconferință cu domnul Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova. În cadrul acestei întâlniri, am abordat următoarele teme: Fluidizarea traficului dintre România și Republica Moldova Am convenit că este necesară o analiză riguroasă a măsurilor adoptate până în prezent și necesitatea unor noi investiții eficiente pe termen mediu și lung.

Ministrul Efros a solicitat sprijinul României pentru implementarea unor sisteme publice de avertizare (de tipul RO-ALERT) a populației în cazul situațiilor de urgență și am dat asigurări că vom sprijini acest demers. Importanța consolidării securității Republicii Moldova
Am subliniat din nou angajamentul ferm al Ministerului Afacerilor Interne din România pentru a sprijini parcursul european al Republicii Moldova.”