Marcel Bolos, ministrul PSD al finantelor, transmite o serie de vesti extrem de bune pentru Moldova, iar asta deoarece deciziile luate pentru romani la ora actuala aduc in atentie faptul ca Autostrada Moldovei urmeaza sa fie construita in baza unor investitii in valoare de 600 de milioane de euro, conform informatiilor care au fost publicate recent.
Marcel Bolos explica mai jos obiectivele principale pentru constructia autostrazii Moldovei, dar si alte decizii importante care vizeaza romanii din intreaga tara, iar asta pentru ca hotararile vor avea un impact important pentru milioane dintre romani in cursul urmatorilor ani.
“𝐂𝐮 𝟔𝟎𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐞𝐢. După ce în mai 2023 Guvernul României a aprobat negocierea contractului de finanțare dintre România și European Investment Bank în valoare de 600 milioane de euro pentru susținerea proiectului de Autostradă A7 și acordarea împuternicirii de semnare Ministerul Finanţelor, ieri am mai făcut un pas important pentru cel mai mare proiect de infrastructură din #PNRR.
A fost aprobat proiectul de lege privind contractul de finanţare cu #BEI, așa ne asigurăm că avem toate resursele necesare pentru construcția Autostrăzii Moldovei. Este evident că fără #banieuropeni nu ne-am fi permis să visăm la astfel de obiective. Vorbim despre un proiect a cărui valoare totală este de 6,7 miliarde de euro.
De altfel, pe fondul discuțiilor despre nevoia de a reduce deficitul bugetar pentru a nu risca să pierdem fondurile europene, să nu uităm că România primeşte cea mai mare sumă pentru astfel de investiții dintre toate statele UE. O să le vedeți la momentul la care le voi prezenta, o să aveți surprize că unele redevențe vor crește considerabil.
Este inadmisibil – m-am uitat la cei care exploatează bogăţiile statului, au o cifră de afaceri foarte mare – foarte bine!, au profit net foarte mare, iar redevenţa este aproape nesemnificativă. Nu poți să te îmbogățești pe resursele statului și să nu plătești statului ceea ce i se datorează. Redevențele pentru resursele minerale ale României, pentru bogățiile solului și subsolului sunt sub orice nivel.”