Sorin Grindeanu a publicat un raspuns oficial in urma unei tragedii de ultima ora care a avut loc in Romania pe santierul Autostrazii A7, iar asta deoarece nu mai putin de 4 persoane si-au pierdut viata, iar ministrul Transporturilor le trimite condoalente familiilor indoliate, in cadrul mesajului de mai jos, acum.
Sorin Grindeanu vorbeste deasemenea mai jos si despre situatia in care se afla compania Tarom in momentul de fata, insa si despre initiativa angajatilor care vor sa ajute la rezolvarea problemelor, iar totul pentru ca este nevoie de solutii cat mai rapide si mai bune pentru ca lucrurile sa revina intr-o situatie buna.
“În momente de grea încercare, niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanelor dragi. În urma accidentului de pe șantierul autostrăzii A7, în care și-au pierdut viața 4 muncitori, transmit sincere condoleanțe familiilor îndurerate. Ca ministru al Transporturilor am fost și sunt în permanentă legătură cu constructorul și autoritățile care au intervenit la locul tragediei.
Vorbeam cu colegii de la presă din minister şi spuneam că, dacă ar fi după ce aş spune aşa, direct, fără niciun fel de nuanţe, aş spune că domnii de la sindicat prima oară ar trebui să vadă altele. Că este supradimensionat numărul de angajaţi de la Tarom, cum se încearcă să se facă ceva, cum o dăm într-o grevă ?
Eu nu am întâlnit instituţie cu angajaţi mai mulţi neamuri ei între ei, cum e la Tarom. Campanii de tipul ăsta: dăm un leu pentru Ateneu, erau în trecut campanii de acest tip, dar hai să vedem partea cealaltă. E o chestiune care dă bine la presă, dar nu asta e soluţia. Scuzaţi-mă, un leu, eu recomand românilor să nu dea pentru ce strâng cei de la sindicat că n-am încredere foarte mare.
Pot să se supere pe mine. Eu nu am încredere foarte mare în acest stil de a face subscripţie publică, mai ales gestionată de cineva care pare foarte atent când încerci să faci câte o restructurare. A doua parte, cea legată de companie în sine, e următoarea. Suntem în dialog, aşa cum bine ştiţi, nu mai e la noi.
Suntem în dialog cu Comisia Europeană legat de ajutorul de stat, pe care trebuie să îl primim şi sper să îl primim în săptămânile… Suntem în discuţii cu doamna vicepreşedinte Vestager şi am înţeles că a fost şi perioada asta de vacanţă şi la nivel de Comisie Europeană, dar odată şi odată trebuie să se închidă acest subiect.”